Cauta

Taxiurile zburătoare, testate pe apele Senei

Vehiculele SeaBubbles, „taxiuri zburătoare” pe apă, au fost din nou testate la Paris, unde autorităţile locale intenţionează să demareze exploatarea lor comercială începând din primăvara anului 2020. Dacă acest experiment, programat să se desfăşoare până pe 20 septembrie, „se va dovedi concludent, exploatarea comercială a SeaBubbles ar putea fi avută în vedere în primăvara anului 2020”, a precizat într-un comunicat Prefectura regională din Paris.Pentru aceste teste, vehiculele SeaBubbles, echipate cu motoare electrice, au fost autorizate să navigheze cu o viteză maximală de 30 de kilometri pe oră, care depăşeşte de peste două ori limita admisă în prezent pentru circulaţia ambarcaţiunilor pe Sena. SeaBubbles, ce au o capacitate de câţiva pasageri, reiau principiul de bază al hidropterului, dezvoltat de navigatorul francez Alain Thebault: mai multe „folii”, un fel de arce din fibră de sticlă scufundate, menţin ambarcaţiunea în afara apei la o distanţă de aproximativ 50 de centimetri deasupra valurilor, graţie vitezei de deplasare.

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version