Dupa ce in prima faza politistii Capitalei facusera apel public, in vederea identificarii unui individ banuit de agresiune sexuala, sambata s-a aflat ca principalul suspect in cazul incidentului produs la finele lunii trecute la metrou la Lujerului a fost retinut.
UPDATE: Tanarul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
–-
Barbatul are 35 de ani. Despre el s-a descoperit ca nu e prima oara in atentia oamenilor legii, fiind condamnat pentru viol si lovituri cauzatoare de moarte. Suspectul a fost prins vineri seara, in jurul orei 21, de catre politisti ai Brigazii de Transport Public si dus la audieri. Apoi a fost retinut, urmand sa fie dus in fata Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 6, din cate a anuntat Politia Capitalei.
Intrebat de jurnalisti daca si-a recunoscut fapta, suspectul a raspuns ca „da”, aducand ca argument faptul ca ar fi fost baut.
In prima faza, oamenii legii au anuntat, vineri, faptul ca se cerceteaza o infractiune de agresiune sexuala, savarsita pe 25 august, asupra unei tinere de 28 de ani, in incinta statiei de metrou Lujerului, cerandu-se ajutorul populatiei si facandu-se publice doua imagini cu suspectul cautat.
sursa foto: Politia Capitalei