Cauta

Studenti de la Academia Militara, raniti de un dispozitiv pirotehnic

Emotii pentru mai multi studenti ai Academiei Tehnice Militare. Cinci dintre ei au ajuns pe mana medicilor, dupa ce au avut de suferit in urma unui incident produs chiar in incinta institutiei in care tinerii erau la un curs.

Prima ipoteza luata in calcul ar fi cea a unei explozii accidentale a unei granade. Cazul a fost confirmat din directia Ministerului Apararii, care informeaza ca au fost cinci studenti raniti de „declansarea accidentala a unui dispozitiv pirotehnic, in timp ce sustineau colocviul la specialitatea Sisteme de armament”.

Ca urmare a acestei situatii, unul dintre studenti a ajuns la Spitalul Militar „Carol Davila”, unde a fost si internat, la Sectia Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva, si supus unui tratament de specialitate. Aceeasi sursa mentioneaza ca „starea studentului ranit este stabila”. Tanarul e singurul care a ramas internat, colegii sai fiind tratati in regim ambulatoriu. Mentiuni despre starea lor de sanatate nu au fost facute, dar se presupune ca nu au siferit leziuni severe, de vreme ce nu au fost internati.

Dupa cum era de asteptat, cazul se afla in atentia unei comisii de ancheta, for care urmeaza sa faca o serie de cercetari si sa scoata la lumina conditiile in care s-a produs deflagratia.

Ultimele stiri

  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Exit mobile version