Cauta

Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, îngropat de munţi de gunoi: „Punem în pericol viața micuților pentru niște ifose”

Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, îngropat de munţi de gunoi: „Punem în pericol viața micuților pentru niște ifose” - Ziarul National

Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, îngropat de munţi de gunoi: „Punem în pericol viața micuților pentru niște ifose”

Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 afectează și Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, acolo unde managerul acuză că munții de gunoi strânși în curte pun în pericol copiii internați.

Gunoiul nu a mai fost ridicat din curtea Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală se apropximativ o săptămână, potrivit doctorului Alexandru Ulici, managerul spitalului. Pe jos zac deșeurile care au atras deja muște și șobolani. Sunt zeci de saci, plini cu gunoi menajer, mai spune Ulici.

Managerul unității medicale a anunțat că gunoiul din spital nu a mai fost ridicat de duminică. „Din păcate, cei de la Romprest nu au dorit să vorbească cu noi și să ne explice care este situația, spunându-ne că primăria a închis două gropi de gunoi și că nu li s-au plătit facturile. Noi le-am comunicat că e foarte puțin important, pentru noi ca spital, circuitul acestor facturi și că nu ne interesează cine, ce, cum plătește. Important este că există un contract și că noi nu putem sta fără să fie ridicate aceste gunoaie”, a declarat Alexandru Ulici, la Antena 3.

Curtea Spitalului Grigore Alexandrescu, plină de gunoaie

Gunoiul menajer atrage șobolanii

El a explicat că problema o reprezintă, în primul rând, gunoaiele noninfecțioase, adică cel menajer. Acesta a transmis că gunoaiele infecțioase care sunt în sarcina spitalului sunt ridicate în fiecare zi.

„Este vorba de gunoiul menajer, care la noi este sortat în mod normal, dar în momentul ăsta nu mai poate fi făcută această sortare, pentru că de duminică nu s-au mai ridicat gunoaiele. În extremă urgență am primit acordul Ministerului Sănătății, care a reacționat prompt la solicitarea noastră și o să facem, cu ajutorul domnului prefect, un contract separat de ridicare a gunoaielor pentru că nu putem pune în pericol viața micuților pacienți pentru niște ifose. Trebuie ridicate aceste gunoaie”, a mai spus Alexandru Ulici.

Managerul spitalului susține că gunoiul atrage șobolani mai mari decât pisicile. „Ei nu sunt în curtea spitalului, dar noi suntem foarte aproape de tronsoanele de metrou și gunoaiele, peste tot în lume, atrag rozătoarele.”, a adăugat medicul.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version