Cauta

Spaimă cumplită pentru o bătrână. Femeia, urmărită și lăsată fără geantă/Bărbat reținut de polițiștii Capitalei

(sursa foto: Facebook/Poliția Română)

Au fost momente grele pentru o femeie de o vârstă respectabilă, care a ajuns să treacă printr-o situație înspăimântătoare, pentru care a fost sesizată poliția. Oamenii legii din Capitală au făcut o anchetă în acest caz.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost reţinut de către poliţiştii din Bucureşti, după ce ar fi urmărit o bătrână până acasă, iar în curtea imobilului i-ar fi smuls geanta cu telefonul, acte şi o sumă de bani.

Poliția Capitalei a anunțat vineri, 22 martie, că joi polițiștii din cadrul Secției 8 au reținut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, față de care se fac cercetări într-un dosar penal de tâlhărie calificată.

A dat bir cu fugiții

Ancheta în acest caz a început ca urmare a unui apel venit la 112, săptămâna trecută, de la o femeie în vârstă de 80 de ani. Care a reclamat faptul că a fost victima unei tâlhării. Polițiștii au făcut cercetări și au reușit să-l identifice pe suspect.

„În fapt, la data de 15 martie 2024, Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, în vârstă de 80 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, ar fi fost victima unei infracțiuni de tâlhărie.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a conturat ipoteza conform căreia, bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 36 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.

Astfel, în sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 15 martie 2024, în jurul orei 22.00, bărbatul ar fi urmărit victima până la domiciliul ei, iar în momentul în care aceasta se afla în curtea imobilului, ar fi deposedat-o, prin smulgere, de geanta ce conținea telefonul mobil, un portofel cu documente personale și 300 de lei. Ulterior, acesta ar fi fugit într-o direcție necunoscută”, a transmis, vineri, Poliția Capitalei, într-un comunicat.

Reținut pentru 24 de ore

Joi, 21 martie, bărbatul a fost depistat și condus la audieri. „În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, au mai anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.

În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Ultimele stiri

  • Profesoara care trimite elevii la NASA, înscrisă în Liga Profesorilor Excepționali a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Mike Vigil, fostul șef al temutei DEA, face legătura dintre Pablo Escobar și Portul Constanța! România, cap de pod pentru narcotraficanții Americii?!
  • Informații de ultimă oră! Florin Piersic, transferat la un alt spital din Capitală/Care ar fi sursa infecției
  • Putin a adus la Moscova armele nucleare, de Ziua Victoriei!/Europa, cu ochii pe arsenalul Rusiei – VIDEO LIVE
  • Gigi Becali, dezvăluire BOMBĂ: „Am dat la PSD 500.000 euro!”. Cine a primit banii de la patronul FCSB – VIDEO
  • Ciucă despre candidatura la prezidențiale: „Vedem după locale”
  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Exit mobile version