Cauta

Senatorii i-au ridicat imunitatea Ecaterinei Andronescu

Plenul Senatului a admis, miercuri, ridicarea imunitatii parlamentare in cazul fostului ministru Ecaterina Andronescu.

Aceasta este acuzata de comiterea mai multor infractiuni economice in celebrul dosar Microsoft, iar procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie au solicitat ridicarea imunitatii pentru a putea incepe urmarirea penala.

73 de senatori au votat pentru inceperea urmaririi penale si doar 62 au votat impotriva inceperii urmaririi penale, astfel ca Ecaterina Andronescu a ramas fara imunitate si poate fi anchetata corespunzator de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.

Procurorii sustin ca Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, a favorizat compania Siveco in cadrul proiectului „Sistem Educational Informatizat” si chiar a primit mita pentru actiunile sale.

In schimb, Ecaterina Andronescu se apara sustinand ca numele ei nu are ce cauta in dosarul Microsoft pentru ca licentele respective au fost acordate in momente in care ea nu ocupa functia de ministru.

„Nu sunt intre oamenii corupti din aceasta tara si vreau sa dovedesc in justitie aceste lucruri. In aceasta luna am trecut prin cea mai neagra perioada a vietii mele. Probabil ca raul cel mai mare a fost facut si este greu de presupus ca voi putea in anii care mi-au ramas din viata sa pot sa sterg aceasta acuzatie ingrozitor de incorecta si nedrepta”, a declarat Ecaterina Andronescu, cu ochii in lacrimi.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version