Cauta

Senatoarea Șoșoacă, amendată pentru afirmații vizându-l pe Raed Arafat. Cât e sancțiunea de la CNCD!

Senatoarea Șoșoacă, amendată pentru afirmații vizându-l pe Raed Arafat. Cât e sancțiunea de la CNCD!

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a ales cu o amendă.

Totul, ca urmare a unei decizii luate la nivelul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Sancțiunea, în cuantum de 5.000 de lei, a fost dispusă pe fondul unor afirmații făcute despre Raed Arafat, secretarul de stat aflat în fruntea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne.

Hotărârea, luată miercuri, a fost anunțată prin intermediul unui comunicat de presă. În care se menționează următoarele aspecte:

„Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 12 ianuarie 2022, a adoptat următoarea hotărâre:

1. Afirmațiile:

„de ce nu se duce domnul Raed Arafat în țara lui de baștină”, „vorbește despre dânsul la persoana a III-a, probabil că i se trage din limba țării sale natale”, „nu știu cum domnul Raed Arafat și-a luat examenul de cetățenie”, „trădătorii nu au ce căuta în România”

constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

Se sancționează autorul declarației doamna Iovanovici-Șoșoacă Diana cu amendă contravențională de 5.000 de lei.”

Câte voturi au fost „pentru”

Conform aceleiași surse, hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi, 8 la 1.

Fiind vorba despre o decizie despre care s-a aflat în urmă cu scurt timp, încă nu a existat vreo reacție publică a senatoarei Șoșoacă pe acest subiect. Rămâne de văzut dacă aceasta va comenta sau nu pe marginea deciziei CNCD.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version