Cauta

Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”

sursa foto: Facebook/Claudiu Cretu

Șeful ELCEN a ieșit, vineri, în fața presei, într-o conferință. Așa s-a aflat la ce sumă imensă a ajuns, la momentul de față, datoria Termoenergetica la ELCEN. Ce a anunțat, concret, Claudiu Crețu, șeful ELCEN?

Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns, în prezent, la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat, vineri, directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu, informează Agerpres.

Crețu susține că prin această conferință de presă se vrea a fi tras un semnal de alarmă referitor la situația financiară în care se găsesc companiile de termoficare – în speță Termoenergetica şi ELCEN.

Crețu: Nu vorbim despre datoria istorică a Radet, ci despre datoria curentă

„Această conferinţă de presă este un semnal de alarmă cu privire la situaţia financiară în care se află companiile de termoficare şi mă refer aici la Termoenergetica şi ELCEN. Evident că ne punem întrebarea de ce acum această conferinţă de presă? Ştiţi cu toţii că de fiecare dată când au fost probleme am ieşit public şi am tras un semnal de alarmă.

Am tras un semnal de alarmă în anii 2018, 2019, 2020, când se vorbea despre falimentul ELCEN, când Primăria Capitalei, în acea perioadă, nu plătea datoriile către Radet şi ELCEN. Ştim cu toţii că Radet a intrat în faliment în 2019, apoi s-a înfiinţat Termoenergetica şi am crezut că se va intra pe un trend bun. Să vorbim de cifre, pentru că nu vreau ca această conferinţă de presă să fie interpretată în alt fel decât pe baza unor cifre clare. Datoria Termoenergetica la ELCEN, la momentul 31 decembrie 2020, era (…) mai exact de 250 de milioane de lei.

Au trecut patru ani şi, astăzi, datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei. Nu poate fi contestată. Sunt cifre şi nu vorbim despre datoria istorică a Radet, de pe vremea foştilor primari, ci despre datoria curentă, din ultimele trei luni, care este de un miliard de lei”, a susținut Creţu.

Șeful ELCEN: În ultimele trei luni, Primăria nu a mai plătit subvenţie

Totodată, acesta a precizat că din această datorie peste jumătate reprezintă subvenţia pe care Primăria Capitalei trebuia să o achite.

Vara trecută, am tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia financiară şi la acel moment. Ca întotdeauna, Primăria Capitalei a plătit o parte din datorie, de 300 de milioane de lei, care a ajuns la ELCEN, cu promisiunea că se va face un audit pentru restul de pierderi şi că se va ajunge la o normalitate. Din septembrie până în mai sunt nouă luni… Nu am văzut acel audit şi, din câte ştiu, nici măcar nu s-a demarat. Deci, miliardul ăsta înseamnă aproximativ 500 de milioane pierderi din anii precedenţi, iar 555 de milioane ca datorie curentă, subvenţie a Primăriei Capitalei pentru Termoenergetica.

Acum trei luni situaţia subvenţiei Primăriei era la zero şi, când am fost întrebat care este situaţia cu privire la subvenţie, am spus clar că este zero în acel moment. În ultimele trei luni, Primăria nu a mai plătit subvenţie. Sunt 555 de milioane de lei datoria Primăriei Capitalei către Termoenergetica, pentru subvenţie. De ce Primăria Capitalei nu îşi plăteşte obligaţiile asumate?”, a mai susținut șeful ELCEN.

Crețu: Aceasta a fost promisiunea primarului general

Crețu a mai adus în discuție un aspect – și anume acela că luna viitoare, așadar în iunie, se va lansa Ghidul pe fonduri europene pentru CET-uri noi. „Ce credibilitate avem în faţa finanţatorilor când noi nu avem o situaţie financiară stabilă?” – se întreabă oficialul ELCEN.

„În acest moment, ELCEN funcţionează şi livrează agent termic fără să ştie dacă şi când vom încasa aceşti bani. Deci, situaţie este cruntă, pentru că luna viitoare se va lansa Ghidul pe fonduri europene pentru CET-uri noi. Avem proiecte pregătite, avem studii de fezabilitate pregătite.

Ce credibilitate avem în faţa finanţatorilor când noi nu avem o situaţie financiară stabilă? Cu toţii am crezut, anul trecut, în septembrie, când s-au plătit cele 400 de milioane, că nu va fi o problemă şi că se va ajunge cu plăţile la zi. Aceasta a fost promisiunea primarului general”, a mai declarat şeful ELCEN, conform sursei menționate.

Ultimele stiri

  • „Au secat lacrimile.” Reacția lui Dan Voiculescu, la podcastul lui Morar, după una dintre marile nedreptăți ale justiției române
  • De ce căscăm? – Ipoteze despre termoreglarea creierului și empatie
  • Premierul Bolojan, despre protestul magistraților: „Dacă activitatea este suspendată parțial, moral ar fi ca și salarizarea să fie suspendată parțial” – VIDEO
  • Caz șocant! Tânăr reținut de DIICOT pentru acte de terorism. Ce s-a găsit la domiciliul acestuia, în urma unei percheziții
  • Bolojan și-a prezentat bilanțul: Nu a fost practic o austeritate ceea ce s-a făcut, ci au fost niște măsuri de responsabilitate – VIDEO
  • Zamfir, săgeți către Bolojan: „Reforma nu înseamnă concediere colectivă, pentru că nu ne-am atinge așa scopul”
  • Bărbat luat pe capotă de un șofer, după un conflict în fața Spitalului Universitar. De la ce ar fi pornit scandalul
  • Jaf în stil… german!
  • ”Symbol – 35 de ani de excelență corală” – GALERIE FOTO
  • ANM, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie
  • Exit mobile version