Cauta

Seful CJ Vrancea a cerut acordul MAI pentru declararea starii de alerta in judet

Seful Consiliului Judetean (CJ) Vrancea, Marian Oprisan, si vicepresedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, solicita acordul Ministerului de Interne pentru declararea starii de alerta in conditiile in care in judet mai sunt localitati izolate de zapada si a fost emis Cod portocaliu de ninsori abundente.

(foto: antena3.ro)

„Ca urmare a situatiei existente in judet si a atentionarii meteorologice privind Codul Portocaliu de ninsori abundente, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Vrancea, la propunerea presedintelui Consiliului Judetean, Marian Oprisan, vicepresedinte al CJSU, a aprobat mentinerea situatiei de urgenta, pana la revenirea la situatia de normalitate, si a solicitat acordul Ministerului Administratiei si Internelor in vederea declararii starii de alerta”, se arata intr-un comuniat al Consiliului Judetean Vrancea.

Pentru aprobarea starii de alerta va fi necesara parcurgerea a inca doua etape, respectiv obtinerea acordului ministrului Administratiei si Internelor pentru declararea starii de alerta, apoi propunerea spre aprobare de catre membrii CJSU Vrancea a declararii starii de alerta.”Avand vedere faptul ca inca nu s-a reusit inlaturarea tuturor efectelor generate de caderile abundente de zapada si de viscol, la care se adauga aparitia unei iminente amenintari (emiterea unei evertizari meteorologice Cod portocaliu de ninsori si viscol), care ar putea duce la agravarea situatiei din judetul Vrancea, am cerut ministrului Administratiei si Internelor sa-si dea acordul pentru declararea starii de alerta in judetul Vrancea”, a declarat Sorin Hornea, prefectul judetului Vrancea.

Totodata, Consiliul Judetean Vrancea a solicitat Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale sprijin cu sase autofreze si zece incarcatoare frontale tip Wolla.

Mihai Capra: Se va analiza solicitarea

Secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), Mihai Capra, a precizat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca se va analiza situatia din Vrancea si daca vor fi intrunite conditiile pentru instaurarea starii de alerta se va dispune aceasta masura.

Capra a precizat ca situatia de urgenta nu este o procedura constatata printr-un act administrativ, ci prin OUG 21/1999. Conform OUG 21 se pot dispune orice masuri necesare pentru inlaturarea starii de forta majora. Potrivit secretarului de stat, starea de urgenta presupune ca autoritatile publice locale cu competente isi declara neputinta de a rezolva problemele, astfel ca se transfera competentele la Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul de Situatii de Urgenta, care preia conducerea operatiunilor.

Potrivit secretarului de stat, starea de urgenta presupune limitarea sau interzicerea autovehiculelor pe unele drumuri, controlul unor persoane sau masuri de evacuare. „Daca sunt indeplinite conditiile, instauram starea de alerta”, a spus Capra.

In prezent, in judetul Vrancea, mai sunt izolate 30 de sate din 13 comune, unde nu se poate ajunge din cauza drumurilor inzapezite. in aceste sate locuiesc peste 10.000 de persoane.

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, declara, vineri seara, ca a fost instituita situatie de urgenta in judet, in conditiile in care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zapezii.

Ultimele stiri

  • Scene înspăimântătoare în SUA. Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi, într-un schimb de focuri – VIDEO
  • VIDEO cu momentul arestării. Cum a reacționat Prințul Paul de România când l-au săltat polițiștii
  • Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”
  • Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor
  • Citație Rugina Mariana
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • Exit mobile version