Cauta

Se schimbă regulile pentru vizitatori în spitale! Noul ordin de la Ministerul Sănătății

spital

Reguli noi în spitale pentru vizitatori! Aceştia nu vor mai putea sta în unităţile medicale mai mult de 30 de minute, atunci când vizitează o rudă internată.

Un nou ordin al Guvernului obligă aparţinătorii să intre însoţiţi doar de personalul spitalului. O altă prevedere se referă la secţiile de Terapie Intensivă, unde vizitele sunt limitate la 10 minute.

Vizitele ]n spitale vor dura 30 de minute

Mai mult, toţi aparţinătorii vor fi obligaţi să poarte echipament de protecţie, ce va fi asigurat gratuit de către spitale. Excepţii de la noua lege se fac doar în cazul minorilor, al pacienţilor nedeplasabili sau a celor aflaţi în stadii terminale, notează Antena 3 CNN.

Ministerul Sănătății și prevede un program zilnic de vizitare între orele 15.00-20 și pe toată durata zilei în weekend, durata vizitei fiind de cel mult de 30 de minute. În cel mult două ore de la internarea rudelor, aparținătorii trebuie să primească informații despre starea acestora, mai prevede documentul.

În cazul pacienţilor în stare critică sau terminală, indiferent de secţia în care aceştia sunt internaţi, aparținătorii au dreptul de a-i vizita indiferent de oră. În cazul copiilor internaţi în secţiile de terapie intensivă, se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre părinți, dacă se solicită acest lucru.

În cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP, în secțiile/compartimentele fără risc programul de vizită poate fi limitat la maxim 15 minute, iar în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat.

Ultimele stiri

  • Creșterea impozitelor pe proprietate: măsură pentru finanțarea investițiilor locale
  • România, pacient la terapie intensivă: Bolojan spune că „nu există soluții magice”, doar plapumă scurtă și datorie lungă
  • Alege ce citești
  • Maia Sandu, în centrul atenției: liderii europeni, SCUT în jurul său (FOTO)
  • Companiile etalon din sectorul energetic, profitabilitate de 23% din cifra de afaceri
  • Marea confruntare: Xiaomi vs Tesla și Apple
  • Primarul Mangaliei, arestat. Cristian Radu este acuzat de 5 fapte de luare de mită
  • Republica Specialilor: magistrații vor pensii, Nicușor – controlul SRI și SIE!
  • Măsuri fiscale 2025: schimbări radicale care vor lovi buzunarele românilor
  • Creștere uriașă a cererii de petrol la nivel global. UE, înțepenită, păgubos, în tranziția verde
  • Exit mobile version