Cauta

Sarkozy: Avem doua Europe, urmeaza o noua criza

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a fost nevoit sa admita ca in prezent exista doua Europe. El a avertizat ca Europa unita se poate destrama.

Premierul David Cameron a fost criticat de presedintele Nicolas Sarkozy

Suparat ca premierul Marii Britanii, David Cameron, nu a fost de acord cu modificarea Tratatului UE, presedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat intr-un amplu interviu in Le Monde ca Europa s-a scindat. „Acum exista, in mod clar, doua Europe: una care vrea mai multa solidaritate intre membrii sai si alta care este atasata doar la logica pietei unice”, a declarat Sarkozy. El a admis ca, in loc sa rezolve problemele, recentul summit de la Bruxelles a creat conditii pentru marginalizarea Marii Britanii. Sarkozy a avertizat ca, daca statele UE nu sunt solidare, o noua criza economica poate destrama Europa unita.

Sinucideri si proteste in Franta

O statistica recenta  a dezvaluit ca in Franta, unul din 50 de decese are drept cauza sinuciderea, iar 5,5% dintre francezi sustin ca au avut cel putin o tentativa de a-si lua viata. Pe de alta parte, numeroase organizatii sindicale si nonguvernamentale din Franta au chemat populatia la ample manifestatii, ca raspuns la masurile de austeritate anuntate de autoritatile de la Paris.

Ultimele stiri

  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Iliescu riscă închisoare pe viață. Cum a întâmpinat-o pe prima procuroare care se ocupă de dosarul mineriadei
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Erdogan îl amână pe Biden. Nu mai are loc întâlnirea de pe 9 mai
  • Traian Băsescu explică unde s-a produs întârzierea aderării la Schengen: „Eram intrați de 10 ani”
  • Gabriela Firea neagă acuzațiile cum că planurile urbanistice de sector din mandatul său ar fi fost ilegale: „Vorbe în vânt!”
  • PS4: Procedura de licitație pentru proiectarea și execuția liniei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord- Gara Progresul, publică în SICAP
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Premierul Ciolacu, despre situația de la Slănic, unde o stradă s-a surpat: „S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac?” – VIDEO
  • Exit mobile version