Cauta

S-a aflat: Iohannis, dezbatere la BCU

S-a anunţat locul ales pentru dezbaterea dorită de Klaus Iohannis, după refuzul de a participa la o confruntare faţă în faţă cu Viorica Dăncilă, contracandidata preşedintelui din al doilea tur al cursei pentru Cotroceni.

Până să ajungă Iohannis să se adreseze susţintătorilor bistriţeni, în faţa cărora a ajuns în această sâmbătă, s-a aflat oficial unde anume va avea loc dezbaterea de marţea viitoare, cu formatori de opinie, reprezentanți ai mass-media și politologi: la Biblioteca Central Universitară, din Capitală.

Primele detalii în acest sens au venit din direcţia SNSPA-ului, precizarea fiind că e vorba despre ”un spațiu neutru politic dar, în același timp, reprezentativ pentru societatea românească”.

Iată mesajul integral:

”Școala Națională de Studii Politice și Administrative #SNSPA și-a manifestat deschiderea de a asigura un spațiu neutru de desfășurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, pentru buna informare a opiniei publice și pentru cultura democratică a societății românești.

Având în vedere anunțul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanți ai mass-media și politologi și în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus IOHANNIS, propunerea SNSPA a fost agreată.

Evenimentul va avea loc marți, 19 noiembrie 2019, într-un spațiu neutru politic dar, în același timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.

Subliniem încă o dată importanța comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esențiale privind modul în care funcționează instituțiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Președintelui României, precum și direcțiile și prioritățile care pot contribui la viitorul țării.

Detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment.”

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Iliescu riscă închisoare pe viață. Cum a întâmpinat-o pe prima procuroare care se ocupă de dosarul mineriadei
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Erdogan îl amână pe Biden. Nu mai are loc întâlnirea de pe 9 mai
  • Traian Băsescu explică unde s-a produs întârzierea aderării la Schengen: „Eram intrați de 10 ani”
  • Exit mobile version