Cauta

România, în zodia SECETEI. Se raţionalizează apa! Se închide robinetul la bloc

Seceta din acest an a produs adevărate drame în rândul fermierilor

Canicula ce „arde” România de câteva zile încoace a produs o secetă severă în mai multe zone. Cel mai afectat pare judeţul Prahova. Cel mai mare furnizor de apă potabilă de aici anunță raționalizarea apei potabile pentru acest sfârșit de săptămână în mai multe localități și oprirea pe timpul nopții a furnizării de apă, din cauza secetei.

Hidro Prahova a anunțat că localnicii din comuna Scorţeni (două sate)primesc, în acest weekend, apă potabilă în baza unui program, măsura limitării furnizării fiind luată din cauza secetei şi în contextul în care consumul de apă potabilă în agricultură este unul „extrem de ridicat”.

Se opreşte apa noaptea

Foarte grav este şi în oraşul Urlaţi, unde oamenii vor primi, în aceeași perioadă, apă potabilă pe timp de zi, noaptea fiind oprită.

Restricţiile pot fi suspendate în acest interval de furnizare a apei potabile cu restricţii, în situaţia în care vor fi semnalate precipitaţii suficiente pentru a completa rezervele de apă, astfel încât să fie asigurat necesarul de consum.

Societatea Hidro Prahova SA precizează că a informat Primăria oraşului Urlaţi cu privire la necesitatea introducerii programului de furnizare a apei, aceasta fiind singura soluţie tehnică pentru refacerea resurselor de consum, la nivelul localităţii”, menţionează compania furnizoare de apă.

Secetă extremă şi în Vrancea

Situaţia este foarte gravă şi în judeţul Vrancea. Fermierii de aici îi cer Guvernului să declare stare de calamitate din cauza secetei în acest județ, care se confruntă cu o secetă extremă.

Pagubele la culturile de toamnă depășesc 70%, iar agricultorii se tem că la fel se va întâmpla și cu cele înființate în primăvară sau chiar mai rău. Agricultori mici și mari deopotrivă cer măsuri de sprijin și investiții cât mai urgente în sisteme de irigații.

Ultimele stiri

  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Exit mobile version