Cauta

Reparații pe polița RCA, doar cu piese de la dezmembrări

Reprezentanții service-urilor autorizate atrag atenția că votarea proiectului de lege care plafonează tarifele pentru reparații la despăgubirile RCA va conduce la folosirea pieselor provenite din dezmebrări. Totodată, industria auto din acest domeniu va fi băgată în faliment.

Fixarea prețurilor pentru reparații încalcă legile economiei de piață

Proiectul de lege depus în Parlament care prevede implementarea unui sistem informatic ca metodă de stabilire a costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, în stabilirea despăguibirilor RCA, a provocat un întreg scandal pe piața de profil. Firmele de asigurări fac presiuni pentru votarea acestei legi, în vederea maximizării profiturilor, în timp ce service-urile auto trag semnale de alarmă asupra impactului devastator pe care îl vor avea noile reglementări. ”ASF-ul, așa cum era normal și, conform legii, a anunțat că nu poate stabili tarife unor unități reparatoare, care sunt SRL-uri și care nu intră în sfera lor de supraveghere și de activitate. M-am întâlnit cu parlamentarii care au semnat această inițiativă legislativă și am încercat să le explic că încalcă o grămadă de legi. Pentru firmele de asigurări, având în vedere ultimele luări de poziție, legea este ca și trecută și nu știu de unde au siguranța asta. Pe mine, dacă mă întrebați, nu are nicio șansă să treacă legea, însă dacă acest proiect legislativ ar trece ar însemna, practic, distrugerea industriei auto din România, care este singura care a mai rămas în picioare, cu câteva sute de mii de angajați și care aduce câteva miliarde de euro la bugetul de stat. Pentru că în această industrie nu intră numai service-urile auto, ci și furnizorii de piese de schimb, de materiale de vopsitorie, de echipamente, de utilaje. Mai mult decât atât, eu nu-mi dau seama acum cine și cum ar mai putea repara autovehicule avariate, întrucât la tarifele plafonate este foarte clar că cei care ar trebui să se încadreze în aceste tarife nu ar fi decât niște unități care nu ar putea repara în condiții de garanție și siguranță pe stradă. Mai bine zis, ar trebui ca mașinile să fie reparate doar cu piese din Taiwan, din China sau cu piese de la dezmembrări, ori în momentul în care o mașină iese pe stradă, service-ul este răspunzător de viața conducătorului auto și de ceea ce se întâmplă cu acea mașină pe care a reparat-o. Din păcate, în actuala Lege 132/2017, există regelementare că păgubitul poate să își ia banii anticipat de la asigurator fără să mai facă vreo dovadă dacă și-a reparat mașina într-un service autorizat, ceea ce este foarte grav, pentru că se pune în pericol siguranța în trafic”, ne-a declarat Florin Pandele, director general al AutoCar Service.

Transportatorii cer retragerea proiectului

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Asociația Service-urilor Independente și Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori (CONROM) au cerut Senatului României, printr-un memoriu, să retragă proiectul care prevede modificarea legislaţiei RCA, care încalcă dispoziţiile constituţionale și ale legislaţiei naţionale în domeniul concurenţei şi protecţiei consumatorilor.  ”Proiectul de lege încalcă flagrant dreptul de proprietate al persoanelor prejudiciate în accidente de vehicule produse pe teritoriul României; astfel, prin limitarea nejustificată a valorii despăgubirilor acordate de societățile de asigurare, persoanele prejudiciate se vor putea afla în imposibilitatea reparării autovehiculelor pe baza asigurării RCA a terților vinovați de producerea accidentelor. Totodată, se restrânge nejustificat libertatea economică a societăților care operează unitățile reparatoare auto; astfel, schimbările propuse afectează arbitrar și injust libertatea comerțului și desfășurarea raporturilor comerciale în regim de concurență loială dintre societățile care repară autovehiculele implicate în accidente de vehicule pe teritoriul României; aceste schimbări vor afecta în mod implicit drepturile și interesele consumatorilor români, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu și lung, întrucât opțiunile acestora de reparare a autovehiculelor vor deveni din ce în ce mai limitate. Ne opunem acestei modificări, deoarece aceasta afectează în mod direct persoanele păgubite care vor fi obligate sa plătească diferențele de cost între cuantumul despăgubirilor acordate de societățile de asigurări și cuantumul reparațiilor efectuate. Prejudiciul trebuie reparat integral, conform principiilor indemnizării și readucerii vehiculului la starea anterioară producerii accidentului. Persoana păgubită nu trebuie să suporte niciun cost suplimentar, deoarece nu este vinovată de producerea accidentului”, se arată în memoriul adresat Senatului.

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Exit mobile version