Cauta

Reorganizarea administrativa a Romaniei – prin asumarea raspunderii guvernului

Reorganizarea administrativa a Romaniei va fi trecuta prin Parlament prin asumarea raspunderii guvernului, a declarat secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Potrivit proiectului propus, Romania va avea opt judete mari. Alegerile locale din 2012 se vor organiza in baza noilor structuri administrativ-teritoriale.

Ioan Oltean a spus, vineri, intr-o conferinta de presa, ca Romania este impartita teritorial in temeiul unui act normativ adoptat in 1968 si din 1990 incoace nimeni nu a fost interesat sa genereze o modificare a acestuia, tara fiind tributara aceleiasi forme de organizare teritoriala consacrata de regimul comunist. Potrivit lui Oltean, formula pe care actualii guvernanti o propun este trecerea de la 41 de judete la opt, ceea ce se inscrie in parametrii europeni si raspunde si cerintelor de absortie a fondurilor europene intr-un ritm mult mai ridicat si o valorificare mult mai eficienta a acestora.

Credem ca o tara cu opt judete pe cele opt regiuni de dezvoltare economica ce sunt deja consacrate, chiar daca ele nu au personalitate juridica, va reusi ca, in perioada 2012-2013-2014, cand Romania mai are inca zece miliarde de euro de absorbit de la UE, sa ridice gradul de absortie a fondurilor, sa creasca calitatea strategiilor si a lucrarilor de dezvoltare zonala si regionala. E un proiect extrem de ambitios si care, daca intr-adevar se va realiza si actuala majoritate se va plia pe el si-l va sustine, va produce o modificare de fond in viata de zi cu zi a Romaniei„, a spus Oltean.

El a mai spus ca, pana la sfarsitul acestei luni, actuala majoritate vrea ca Guvernul sa adopte un act normativ in acest sens prin asumarea raspunderii. Oltean a adaugat ca PDL si actuala majoritate vor ca viitoarele alegeri din iunie 2012 sa aiba loc pe noua formula administrativteritoriala cu opt judete.

Dorinta noastra este ca viitoarele alegeri care vor avea loc in iunie 2012 sa se realizeze pe noua formula administrativ teritoriala. Cand spun «noi» ma refer la PDLsi la actuala majoritate. Vom incerca sa adoptam legea prin angajarea raspunderii Guvernului pe act normativ”, a spus Oltean.

Intrebat daca este luata deja o decizie in acest sens, Oltean a raspuns ca este inca la faza de discutie. „Nu e hotarare unanim luata. E la faza de discutie, aceea de a incerca sa adoptam pana la sfarsitul acestei luni proiectul de lege care vizeaza modificarea legii de impartire administrativteritoriala prin angajarea raspunderii de catre Guvern. Eu cred ca nu exista elemente care sa conduca spre blocarea initiativei actualei majoritati, dar atat timp cat nu suntem in faza unei hotarari finale putem pune si o asemenea idee in discutie”, a spus el.

Intrebat de ce nu s-a facut nici un referendum sau macar un sondaj pentru a afla opinia oamenilor, Oltean a raspuns ca acestea sunt „artificii” in masura sa blocheze sau sa amane reforma. In plus, liderul PDL a afirmat ca Europa nu a cerut reorganizarea teritoriala a Romaniei, dar a criticat-o pentru modul in care se face absortia fondurilor europene.

„Europa nu ne-a cerut (reorganizarea teritoriala a Romaniei-n.r), dar ne critica pentru modul in care se produce absortia fondurilor europene. Europa constata ca fondurile UE se absorb extrem de lent si ineficient si ca printre cauzele care genereaza acest fenoment este si ca faptul ca sunt proiecte locale de mici dimensiuni si nu proiecte de anvergura de nive lregional. E o solicitare care in mod indirect a fost adresata Romaniei si nu in mod direct spunandu-ne ca daca nu avem opt sau zece regiuni, absortia fondurilor UE inceteaza”, a declarat Oltean.

El a adaugat ca reorganizarea regiunilor presupune modificarea altor zeci de acte normative, intrucat vor avea loc modificari de anvergura urmand sa se ajunga la opt prefecturi, opt inspectorate de politie, etc.

„Toate aceste servicii deconcentrate ale ministerelor se vor diminua de la 41 la opt, ceea ce inseamna o modificare extrem de importanta a legislatiei in vigoare. Ceea ce urmarim cu prioritate este ca serviciul public sa fie adus cat mai aproape de cetatean, a da cetateanului certitudinea ca, prin reorganizarea administrativ teritoriala, lui i se usureaza viata de zi cu zi”, a afirmat liderul PDL. Acesta a dat asigurari ca foarte multe din atributiile consiliilor judetene si ale serviciilor deconcentrate vor fi transferate la primarii, in asa fel incat oamenii sa nu fie nevoiti sa se deplaseze la noile resedinte de judete.

Anuntul ca guvernul isi va asuma raspunderea pe proiectul de lege privind reorganizarea administrativ teritoriala vine la doua zile dupa ce presedintele Traian Basescu ceruse Guvernului sa analizeze reorganizarea administrativa a tarii prin inlocuirea celor 41 judete cu 8 judete mari sau 7 judete si municipiul Bucuresti, aratand ca actualul sistem, mentinut din 1968, genereaza ineficienta in utilizarea banilor UE si coruptie. El aprecia ca un nou sistem administrativ ar reduce birocratia si ar accelera procesul de descentralizare.

 

Ultimele stiri

  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Exit mobile version