Dezvaluirile in exclusivitate pentru National (publicate in numarul din 2 octombrie) ale unui ofiter sirian despre adevarata miza a conflictului din Orientul Mijlociu se adeveresc.
Leviatanul, uriasul depozit de gaze naturale descoperit in Marea Mediterana a pornit „razboiul gazoductelor”. Qatarul se zbate sa devina principalul furnizor de gaze al Europei, in detrimentul Rusiei.
O noua „axa a raului”
The Market Oracle, cel mai important centru international de analiza financiara, recunostea intr-un raport din 14 octombrie, prin expertul in „geopolitica petrolului” William Engdahl, ca „resursele uriase de gaze descoperite in Israel, Qatar si Siria si posibilitatea ca UE sa devina cel mai mare beneficiar al acestui gaz au contribuit la conflictul geopolitic cu privire la regimul lui Bashar al-Assad.
Israel, Palestina (prin Gaza, guvernata de Hamas), Cipru, Egipt sunt in procesul de a-si definitiva dreptul de exploatare in Mediterana”, spune Engdahl. Strategii occidentali croiesc o noua „axa a raului”, unde „dusmanii” sunt regimurile din Siria, Liban, Iran, care s-au situat de partea opusa intereselor SUA, UE si aliatii arabi ai acestora. Al Qaida, reteaua terorista care a constituit motorul razboiului impotriva terorismului, este acum un aliat, trimitandu-si mujahedinii sa lupte pe diverse fronturi, pentru indepartarea regimurilor nedorite.
Qatarul poate asigura independenta UE fata de rusi
Odata cu descoperirea „Leviatanului”, in 2008, Europa si-a faurit o noua politica energetica, bazata pe „independenta”. De gazul rusesc in special, dar si de cel provenit din Libia, Algeria si Norvegia, principalele surse ale Europei. De la Bruxelles se trimite „ordonanta” reducerii importului de gaze si trecerea la exploatarea propriilor resurse, cu firme specializate, bineinteles occidentale, si, pentru acoperirea necesitatilor, apelarea la resursele Qatarului! Gazul qatarez, transportat printr-o conducta care sa traverseze Siria (proiect acceptat initial de Bashar al Assad, apoi, la presiunea rusilor, respins in favoarea unui gazoduct cu Iranul), ar fi tentant pentru Europa numai daca ar fi vandut la un pret mai mic decat ofertele Rusiei, Libiei, Algeriei si Norvegiei.
Europa construieste terminale, dar pe unde vor trece conductele?
Conform noilor interese, au fost demarate tot felul de proiecte de gazoducte, care se afla in diferite faze de constructie in sudul, sud-estul si estul Europei. Problema majora nu este capacitatea de transport, ci adaptarea viitoarelor oferte la capacitatea de plata a unei Europe aflata in criza. Pana sa se decida pe unde vor trece gazoductele, tarile UE prefera sa-si construiasca terminalele. Cea mai avansata este Franta, care va avea suficiente terminale sa-si acopere tot necesarul de gaze in 2015. Comisia Europeana mizeaza pe independenta fata de gazul rusesc si asiatic. Pana atunci, trebuie determinat Qatarul sa reduca pretul gazelor, ca sa devina principalul exportator. „Iar Qatarul isi arata din ce in ce mai des prietenia fata de Europa, investind in ceea ce e mai drag europenilor: fotbalul. Dar si in elita politicienilor si mass-media, de care are nevoie pentru a-si populariza imaginea de patron al Europei”, spune Engdahl.
„Aliantele fara niciun Dumnezeu”
Israel, Turcia si Qatar formeaza, conform lui William Engdahl, o „alianta fara niciun Dumnezeu”, care vrea sa decida asupra pretului gazelor pentru Europa si nu numai. Siria, Iran, Rusia si China formeaza cealalta „alianta fara niciun Dumnezeu”, care se opune primei. Debutul razboiului a scapat presei internationale, intentionat sau nu. In iulie 2011, Siria, Iran si Irak au semnat „un acord istoric”, zice Engdahl, in privinta viitorului energetic al zonei. Conform proiectului agreat de cele trei parti, un gazoduct urma sa se construiasca in trei ani, la un cost de zece miliarde de dolari, care sa porneasca de la portul iranian Assalouyeh, aflat langa campul gazeifer Pars Sud (a treia cea mai mare sursa de gaze din lume, aflata pe teritoriul Qatarului si Iranului), pana la Damasc, Siria, tranzitand Irakul. De la Damasc, gazoductul urma sa se diversifice inspre porturile libaneze, de unde ar fi fost aprovizionata Europa. Mai ales ca Siria descoperise un urias camp gazeifer in Qara, aproape de portul Tartus („inchiriat” de rusi) si de frontiera cu Libanul. Campul gazeifer sirian il depaseste pe cel qatarez. Acesta ar fi fost „proiectul siit”, pentru ca gazoductul trecea pe teritorii siite pana la „aliatii alawiti”, al carui reprezentat era Bashar al Assad.
Fratii Musulmani in locul „regimurilor tiranice”
Qatarul, sunit cu puternice accente salafiste, a devenit astfel inamicul „regimurilor tiranice” siite si sectante (cum sunt numiti musulmanii de cult alawi). Proiectul Qatarului prevedea o uniune cu Siria si un gazoduct care sa exporte gaz via portul iordanian Aqaba. Si cum Qatarul este gazda multor baze americane si ale NATO, alianta a devenit mai puternica. Arabia Saudita, fieful salafistilor, Turcia, centrul Fratilor Musulmani, Qatarul au devenit sponsorii frontului jihadist care trebuie sa elimine „tirania” din tarile arabe. Inclusiv din regatul iordanian, unde Fratii Musulmani au amenintat ca-l vor da jos pe regele Abdullah al II-lea. Pactul semnat de Fratii Musulmani cu tarile-sponsori este simplu: vor fi sprijiniti sa vina la putere cu conditia sa construiasca gazoductele care sa favorizeze Qatarul. Si pe aliatii sai. Si se termina cu dominatia „gazoductostanelor”, dupa cum e numit gazul asiatic.
Dilema gazului israelian
Intregul tablou este complicat de „gazul israelian”, descoperit tot in Mediterana. Campul Leviatan se afla in ceea ce Israelul numeste „zona economica exclusiva” si ar acoperi necesitatile tarii pentru 100 de ani, daca ar fi folosit strict in acest scop. Subcampul Tamara, deja explorat, ar trebui sa pompeze gaz la sfarsitul acestui an. Insa si Israelul avea de gand sa-si fructifice proaspata comoara in Europa. Rusia e angajata pe viata si pe moarte in geopolitica gazului. Gazprom a inceput in acest an sa livreze catre nordul Germaniei via gazoductul Nord Stream, prin care asigura 25% din necesarul Europei. Totodata, isi promoveaza si gazoductul South Stream pentru Europa, care se opune proiectului american Nabucco. Iar prin campul gazeifer sirian, controlul Rusiei asupra gazelor livrate Europei ar creste considerabil.