Eleganta si educata “la sange”, Raluca Turcan reuseste sa se comporte ca o lady inclusiv pe scena politica. Ceea ce este o adevarata performanta!
Pusa permanent la punct (toaletele sale intorc privirile asistentei ori de cate ori trece pe holurile Parlamentului), Raluca Turcan reuseste sa-si tina firea indiferent de isteriile politice. Privirea ingustata si o usoara strangere a buzelor sunt singurele semne ca ceva ii displace, fie ca este vorba despre o persoana, un gest sau un cuvant anume. Este atat de pusa la punct incat cu greu ti-o poti imagina sarind gardurile sau jucand leapsa pe ouate in copilarie.
Impresie confirmata chiar de Turcan: “Am fost un copil deranjant de cuminte. Copilaria mea a fost marcata de ore nesfarsite de studiu la pian, pentru ca am urmat scoala de muzica. Un moment amuzant a fost atunci cand mama, care tot incerca sa ma convinga sa mai las pianul si sa ies la joaca, m-a trimis afara, sa ma joc. Total nedumerita, am intrebat-o ce anume ar trebui sa fac afara. Mama mi-a spus sa fac ce fac si celelalte fetite, sa sar coarda, de exemplu. M-am conformat, dar dupa 10 minute m-am intors la fel de nedumerita: <<am sarit coarda, acum cum sa ma mai joc?>>. Atunci a inteles mama ca mai bine ma lasa sa fac ce-mi place”.
Ultimul concert
Cantand toata ziua la pian nu prea ai cum sa spargi un geam, sa furi florile si fructele vecinilor sau sa dispari ore bune de acasa. De aceea, cea mai mare “traznaie” a Ralucai Turcan a fost atunci cind, pe nepusa masa, a renuntat la pianul mult iubit si a virat-o brusc spre ASE: “A fost traznaia vietii mele. In fiecare an, la final, sustineam un concert la pian. La fel s-a intamplat in clasa a VII –a, cand ar fi trebuit sa ma mut la Bucuresti, la Liceul de Muzica. Atunci, la finalul unui spectacol, de exceptie spun unii, in loc sa anunt ca e ultima reprezentatie in orasul natal, am anuntat ca e ultima reprezentatie complet, pentru ca nu vreau sa mai urmez o cariera muzicala, ci vreau sa ma reprofiez pentru liceul de informatica.
Si asta pentru ca vreau sa fac fizica cu tatal meu, care era considerat cel mai bun profesor din oras, si sa merg la ASE, la Relatii Economice Internationale, ca suna bine. Si s-a intamplat exact asa cum am hotarat la finalul clasei a VII”.