Cauta

Programul PSD, o minciuna mare cat secolul

Am auzit dimineata, in autobuz, un dialog intre doua doamne respectabile, pe care atitudinea le dadea de gol ca nu sunt doar simple  muncitoare. Una dintre ele avea momente de revolta si atunci mai ridica tonul. Nu intelegea de ce, anul trecut,  a iesit la vot si si-a exprimat optiunea de partea PSD. Era profund dezamagita de ceea ce se intampla acum si ii spunea companioanei ca, daca ar fi avut cu 10-12 ani mai putin, ar fi plecat din tara si nu ar mai fi privit peste umar. I-am votat sa ma conduca, accentua ea. Intelegi? Sa ma conduca!

In mai putin de un an romanii au inceput sa simta ca Programul e o utopie

Am coborat la Casa Presei si, pana in birou, m-am tot gandit. Nu era nici nestiutoare, nici superficiala, si nici nu arata a mama sau gospodina de ocazie. Voia doar sa-i dea cineva un raspuns la intrebarea care o framanta: de ce v-am votat?

Centura neagra doar la karate

Situatia la care s-a ajuns acum seamana, intr-un fel, cu cea creionata de Michel Castex in „Revolutia romana, o minciuna mare cat secolul”.

Manipulari peste manipulari, tone de manipulari pentru a da credibilitate puterii. Se vor gasi imediat contestatari, gata sa arate ca romanii nu au fost mintiti cu celebrul – dar plictisitorul – Program de guvernare. Vor iesi din nou la tabla, cu betigasul in mana, daca partidul le-o va cere, ca sa explice ca o ducem mai bine. Nu am nicio garantie ca asa ar sta lucrurile. Si chiar daca ar fi asa, de ce se plange toata lumea de proasta guvernare? De buna ce e? Au innebunit romanii? Programul a fost ca o acadea amagitoare. Am plimbat-o pe cerul gurii pana s-a topit si nu a mai ramas nici gustul de ea. Promisiunile prezentate seara de seara, acum un an, au ramas tot in faza de vom face si vom drege. Vom creste nivelul de trai, vom creste salariile si pensiile, dar de crescut au crescut doar preturile. Pensiile, care ar fi trebuit sa se aplice din octombrie – alta promisiune – nu au depasit stadiul de „mai avem de facut niste verificari”. Dupa care urmeaza o simulare, un studiu si o aprobare de la Finante. Adica niste luni, iar daca nu e bine o luam de la capat cu Olguta Vasilescu. Ii recunosc meritul de avea centura neagra la karate, dar nu si la mecanismele financiare.

Nu se potrivesc procentele

Va mai aduceti aminte cuvintele astea: „noi nu trebuie sa guvernam pe ascuns, trebuie sa fie o guvernare total transparenta”? Ii apartin lui Liviu Dragnea. Spre ghinionul lui, vizibile nu sunt decat scandalurile. Interesele baronilor sunt peste interesele electoratului. Cei de la centru au si ei interese. Altele. Da-mi aia daca vrei sa-ti dau si eu sunt cuvinte care nu apar in Program, dar pe care toti le stiu. Si ei, si noi. Certuri in partid, certuri la televizor. Foamea de putere le-a luat tuturor mintile. Nici asta nu apare in Program. Pronosticuri cu ruperea partidului si cu remanieri, acuzatii de ambele parti, fite cu demisii si suspans artificial la televiziunile de casa. Impacari de ochii lumii si trecerea pe raboj a unor polite ce se vor plati data viitoare. Puterea nu mai e preocupata de bunastarea promisa. Are treaba cu datul la glezne, nu cu Sanatatea, Educatia – banale exemple – si tot ce este cuprins in romanul intitulat „Program de guvernare”. Partidul a uitat ca romanii tot asteapta sa fie condusi bine. Probabil ca nici „condusi” si nici „bine” nu apar in Program. Acolo sunt numai niste procente care nu se mai potrivesc cu ce vor cei care i-au ales. Doar manipularile s-au potrivit.

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version