Cauta

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, vine săptămâna aceasta în România

Jill Biden

Jill Biden, operată pentru a-i fi îndepărtat țesut canceros de pe față! Ce tip de cancer a avut Prima Doamnă a SUA

Prima doamnă a SUA Jill Biden va călători în România şi Slovacia săptămâna aceasta, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de refugiații ucraineni.

În timpul călătoriei sale, aceasta se întâlni și cu militari americani staţionaţi în străinătate, precum şi cu oficiali guvernamentali de nivel înalt din ambele ţări, transmite CNN.

Soția președintelui american Joe Biden va pleca joi de la Washington spre România, cu oprire mai întâi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, vineri, unde se va întâlni cu militarii înainte de a se îndrepta sâmbătă spre capitala Bucureşti.

Va călători și la Bratislava, Slovacia

La Bucureşti, Jill Biden va avea întâlniri cu membri ai Guvernului României, precum şi cu lucrători umanitari. Aici va petrece, de asemenea, timp cu cadre didactice care predau copiilor ucraineni strămutaţi.

Sâmbătă seară, Prima Doamnă a SUA va călători la Bratislava, Slovacia, unde se va întâlni cu personalul ambasadei Statelor Unite înainte de a pleca a doua zi spre Kosice şi Vysne Nemecke, Slovacia, pentru a se întâlni cu refugiaţii ucraineni.

Luni, 9 mai, Jill Biden se va întâlni cu membrii Guvernului Slovaciei înainte de a pleca în Statele Unite.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S.O.S la poarta AUR! Simion, scos din joc!
  • Baricada de la Inter reintră în actualitate ceva de speriat
  • Guvernul, făcut praf de economiști. Inflația va crește
  • Soarta criptomonedelor, la cheremul Americii?
  • Ministerul Energiei face jocul americanilor și îngroapă în datorii Nuclearelectrica
  • „Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural
  • Marea durere: criza costului vieții
  • Doamna Ursula s-a trezit la realitate: nu vrea să se alăture SUA într-un război comercial cu China
  • Noi reguli pentru fermierii români. Să nu mai producă dacă nu au cui să vândă
  • Exit mobile version