Ceea ce s-a intamplat in iunie 1990, la mineriada, nu are legatura cu lumea civilizata. A fost o actiune care ne-a trimis, atunci, direct in epoca omului de caverna. Minimum sase morti, oficial, sute de victime schilodite, sute de persoane retinute fara drept temei si, vreme de 27 de ani, o tacere mormantala. Un dosar care la instanta poate fi carat numai cu camionul, la cat de voluminos este. Evident, impricinatii se declara nevinovati precum Fecioara Maria. Printre ei, si Petre Roman.
Recentul document declasificat de Ministerul Apararii Nationale scoate la lumina amanunte poate mai putin cunoscute desi, la vremea respectiva, presa spunea ca minerii au fost gazduiti si hraniti in unitati militare, numai ca nu se cunosteau sumele cheltuite. 
Acum, oficial, se stie ca Armata a scos din buzunar peste 900.000 de lei (la valoarea de atunci), suma ce include si hainele cu care acestia au fost imbracati pentru a pleca acasa.
Suspectul cu barba si plete
Declaratia fostului prim-ministru Petre Roman, ca reactie la aflarea vestii, este de natura sa te lase masca. Nu prin dezvaluirile facute, pentru ca fostul premier jongleaza din vorbe orice interlocutor si nu ar recunoaste ceva nici picat cu ceara, ci prin nesimtirea ce razbate din spatele cuvintelor. Era un gest umanitar, considera el, sa aiba grija de cei 8.000-9.000 de mineri care au ajuns in Bucuresti nemancati, obositi si jerpeliti. In mod cert nu stie nici cine i-a chemat, nici cine i-a indrumat intr-un oras complet necunoscut lor si nici cine le-a facut instructajul cum sa ia la omor orice persoana suspecta. Iar suspect insemna orice persoana cu ochelari, cu blugi, cu barba sau cu plete. Despre studentii pur si simplu casapiti probabil ca ar spune, lapidar, ca au existat si excese. Despre morti, ca au fost victime colaterale. Despre cele 100 de persoane neidentificate nici astazi, dar retinute sub motive imaginare, ar arata catre procurori, care procurori dau din umeri si gata treaba.
Norma de coaste rupte
Scrupulozitatea mea de gazetar de garda veche ma determina sa-i aduc aminte ca, niciodata, nu si-a asumat vreo culpa. Pentru el totul a fost firesc, o reactie a lumii care muncea, nu pierdea vremea cu protestele la Piata Universitatii. Dupa detronarea de la Palatul Victoria, a evitat cu siretenie orice raspuns concret, fiind mult prea ocupat cu salvarea si continuarea carierei politice. Sa plangi, acum, de mila celor celor care au devastat un oras si au semanat teroarea in randul cetatenilor, nu mi se pare un gest cuser. Sau kasher, pe limba lui, ca sa inteleaga. Roman nu si-a aratat niciodata mila fata de cei care au suferit, nevinovati, barbarii de nedescris. In schimb, il … pardon grija de bietii mineri care erau flamanzi si zdrentuiti. N-a iesit niciodata in strada macar sa schiteze un gest de calmare a situatiei terifiante, dar il pardon grija din nou ca minerii nu aveau unde sa se odihneasca. Sa se odihneasca dupa ce? Dup cate capete au spart, cate maini, coaste si picioare au rupt? Sa plangi de oful unei multimi de mineri, evident manipulati cu buna stiinta, carora li s-au stimulat instinctele salbatice, nu e cea mai buna aparare. Este doar gestul prin care arati cat esti de marunt. Parca ai fi politician, zau asa!