Cauta

Ponta baga si el batul prin gardul lui Kovesi

Victor Ponta a sarit in ajutorul lui Sebastian Ghita, confirmand relatia de prietenie care a existat la un moment dat intre acesta din urma si actuala sefa a DNA, Laura Codruta Kovesi. ”Prima data in viata mea cand m-am intalnit cu doamna Kovesi intr-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghita. Nu acasa, nu stiu daca mai are, avea o podgorie intre Ploiesti si Mizil. Acolo m-am intalnit prima data cu doamna Kovesi, in 2011, in mod informal. Sunt lucruri pe care le-am trait, dar care nu cred, dupa ce ai avut o functie importanta, sa le mai spui, pentru ca sunt lucruri personale. Categoric confirm. Cred ca, in 2011, domnul Ghita era mai prieten cu doamna Kovesi decat era cu mine, fiind acolo, la podgorie”, a declarat public Victor Ponta, sambata seara, contrazicand-o astfel pe Codruta Kovesi. Care, cu numai o seara inainte, declarase la randul ei, intr-o emisiune radio, ca ”nu a fost, nu este si nu va fi” prietena cu ”inculpatul Sebastian Ghita”.

Ultimele stiri

  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Accident grav pe DN2: șase persoane rănite/Trei mașini implicate în coliziune
  • Lumini și umbre
  • Șvaițer de Dobrogea
  • Inteligența artificială și generația copy paste
  • Exit mobile version