Cauta

Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilului

Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilul

sursa foto: Facebook/Mangalia

Informații de ultimă oră indică faptul că miercuri dimineață, 20 august, procurorii DNA derulează percheziții la Mangalia.

UPDATE: DNA a transmis, într-un scurt comunicat, faptul că miercuri, 20 august, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanța fac percheziții în cinci locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală.

În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice.”, a precizat DNA.


Ar fi vorba atât despre percheziții atât la Primăria Mangalia, condusă de către Cristian Radu, cât și la locuința edilului orașului. Primarul ar fi vizat de suspiciuni de corupție.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA efectuează percheziții la domiciliul primarului din Mangalia, cât și la biroul acestuia.

Conform stiripesurse.ro, Cristian Radu (PNL), aflat la al patrulea mandat de primar, este suspectat că ar fi luat șpagă.

Până la acest moment, DNA nu a făcut publice, prin intermediul unui comunicat, precizări cu privire la aceste percheziții.

Actualul edil din Mangalia a fost trimis în judecată de DNA, în 2023, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Știre în curs de actualizare!

Ultimele stiri

  • România, sub alertă de ninsori și ger. Harta zonelor afectate și prognoza ANM
  • Harta securităţii în Europa. Cât de sigură este România pentru turiştii străini
  • Şoferii din România pot circula pe mai mulţi kilometri de autostradă, dar cam atât. Benzinăriile şi spaţiile de servicii sunt o raritate
  • Acuzaţii grave aduse medicilor de la Spitalul din Constanţa, după ce un copil a intrat în moarte cerebrală!
  • Gestul unui bărbat după ce a văzut noile taxe din 2026: s-a prezentat la ghișeu cu 5 kilograme de monede VIDEO
  • Horoscop 11 ianuarie. Este o zi bună pentru economii și reevaluarea priorităților financiare
  • Psihologi la standarde europene, pe costuri personale: avertisment din interiorul sistemului
  • Avionul prezidențial, între mit și realitate
  • Șase tendințe alimentare care vor defini bucătăria în 2026
  • Scumpirile din 2026 afectează și prețurile înmormântărilor. Cum cât s-au majorat taxele din cimitire și la capelă
  • Exit mobile version