Cauta

Patru medici de la „Marius Nasta”, reținuți

sursa foto: Direcția Generală Anticorupție/Facebook

Apar noi informații despre ancheta ce se face la Institutul „Marius Nasta”. După perchezițiile din ziua precedentă, urmate de audieri, s-a aflat că au fost dispuse și mai multe rețineri în dosarul de corupție. De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar în cazul mai multor cadre medicale.

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurgicale, au declarat joi, surse judiciare, pentru Agerpres.

De asemenea, alți patru medici sunt cercetaţi în libertate sub control judiciar, conform sursei citate.

Conform surselor, o parte dintre aceştia sunt medici rezidenţi anestezişti.

S-au făcut percheziții

Încă de miercuri dimineață s-a aflat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut patru percheziţii, dintre care două la sediul Institutului „Marius Nasta”, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

„În cele două cauze s-a reținut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

De asemenea, au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis DGA-ul, într-un comunicat.
Perchezițiile au fost urmate de audieri.

Ultimele stiri

  • Lista Soros zguduie România: Cât au încasat Nicușor Dan, Rebengiuc și Dăianu
  • Profesorii continuă protestele: boicot în școli și presiuni pentru demisia ministrului Educației
  • Fostul director adjunct al SIS Moldova, anchetat de DIICOT pentru spionaj împotriva României
  • 2026, anul Apocalipsei financiare. România, sacrificată pe altarul austerității!
  • Uniunea Europeană s-a împăcat cu Donald Trump?
  • Țara care s-a îmbogățit prea mult
  • Un român a inventat o poveste halucinantă, pentru a scăpa de deportare! „Negociez cu Manchester City!”
  • Dușmanii producătorilor auto europeni: tarifele lui Trump, electrificarea și concurența chineză
  • Cutremur la clubul lui Drăgușin. Americanii taie și spânzură!
  • Mize mari pentru high fashion: brandurile pariază pe renașterea luxului
  • Exit mobile version