Cauta

Parlamentul Greciei a votat pentru austeritate si salvarea financiara a tarii

Parlamentul a adoptat duminica programul economic de austeritate care permite declansarea unui plan financiar de salvare a Greciei si mentinerea sa imediata in zona euro, asa cum au cerut creditorii tarii, a anuntat presedintele Legislativului Philippos Petsalnikos.

Dupa o duminica seara marcata de manifestatii violente impotriva masurilor de austeritate la Atena, programul economic – care cuprinde un pachet de masuri de austeritate in schimbul acordarii unui nou ajutor financiar tarii de catre creditorii sai institutionali si unei operatiuni de stergere a datoriei suportata de creditorii sai privati – a fost adoptat cu majoritatea voturilor, cu putin inainte de ora 23.00 GMT (luni, 1.00, ora Romaniei).

„Din cei 278 de deputati prezenti, 199 au votat pentru, 74 impotriva”, a declarat Petsalnikos, la finalul votului in Parlament, care cuprinde 300 de deputati. Textul a primit aprobarea principalelor doua partide, socialistii din Pasok si Noua Democratie (dreapta), care participa la Guvernul de coalitie al premierului Lucas Papademos.Insa peste 20 dintre cei 153 de deputati socialisti au votat impotriva proiectului. Ei au fost exclusi imediat din grupul parlamentar al Pasok, in urma unei decizii scrise a liderului formatiunii, Giorgios Papandreou, adresata presedintelui Parlamentului.

La fel, 21 de deputati de dreapta, dintr-un total de 83, au votat impotriva, fiind de asemenea exclusi din randul parlamentarilor de dreapta, in urma unei decizii a liderului partidului Antonis Samaras.

Doi dintre cei 16 deputati ai partidului de extrema dreapta Laos, care s-a retras saptamana aceasta din Guvern in semn de protest fata de masurile drastice de ajustare a economiei grecesti, s-au pronuntat, in schimb, in favoarea programului de austeritate. Acesti doi deputati au fost exclusi din grupul parlamentar al Laos.

La finalul votului, un barbat a urcat in tribuna publicului din Parlament si a strigat „lasati poporul sa vorbeasca, domnule prim-ministru”. El a fost retinut imediat. Chiar inainte de inceperea votarii, Papandreou a insistat in mod solemn asupra importantei optiunii prezentate parlamentarilor, si anume „avansarea impreuna cu Europa si moneda unica” sau precipitarea tarii in „mizerie, bancruta, marginalizare si excluderea din (zona) euro”.

Aprobarea deputatilor era indispensabila pentru deschiderea unei cai in vederea deblocarii unui imprumut european in valoare de 130 de miliarde de euro, necesar pentru evitarea unui default de plata al Greciei in martie, cand urmeaza sa ramburseze 14,5 miliarde de euro.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version