Cauta

Papa Francisc, in Emirate: “Am venit aici ca un frate”

Papa Francisc, primul suveran pontif din istorie care a pasit pe pamantul din Peninsula Arabica, a participat ieri la o reuniune interreligioasa internationala in Emiratele Arabe Unite, inainte de a oficia astazi o slujba speciala in fata unei multimi uriase de credinciosi, care va reprezenta un eveniment inedit pentru aceasta regiune a lumii.

„Am venit aici ca un frate” – aceasta declaratie a Papei Francisc a fost preluata de toata presa din Emiratele Arabe Unite. Liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea intreaga a participat la o intrevedere cu printul mostenitor din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, personalitate politica influenta, care se lauda cu „coexistenta pacifista” intre religiile din tara sa. Suveranul pontif a evocat in cadrul acelei intalniri situatia din Yemen, o tara saraca din Peninsula Arabica, in care se desfasoara cea mai grava criza umanitara din lume, potrivit ONU, din cauza unui razboi cu efecte devastatoare.
In timpul vizitei sale in Abu Dhabi, Papa Francisc a asistat la o ceremonie militara: avioane de vanatoare au survolat uriasul palat prezidential, eliberand pe cer jeturi de fum galben si alb, culorile drapelului Vaticanului. Suveranul pontif i-a inmanat gazdei sale un medalion incadrat, care prezinta o intalnire din 1219, in plina Cruciada, intre Sfantul Francisc de Assisi si sultanul Malik al Kamil in Egipt, considerat un veritabil pilon vechi de 800 de ani al dialogului dintre musulmani si catolici. Printul mostenitor saudit i-a remis Papei Francisc un act notarial, datat din 1963, care oferea un teren pentru construirea primei biserici catolice in Emiratele Arabe Unite.

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version