Ultimele declaratii ale ambasadorului american starnesc ingrijorare. In mine, sigur. Domnul Hans Klemm tradeaza o suferinta veche, cunoscuta tuturor romanilor, de altfel. Purtatul de grija cu orice pret. Chiar si cand nu i se cere. Nu sunt pricinos, dar am vazut, de-a lungul ultimilor 70 si ceva de ani, cam cu ce ne-am ales. Nu am nimic impotriva americanilor care vin sa-si dezvolte aici o puzderie de afaceri. Treaba lor, dar lobby-ul practicat de Klemm e de natura sa ma dezguste.
Nimic din ceea ce urmeaza a face aici americanii nu s-ar fi produs daca Iohannis nu ar fi fost laudat cu o palma pe spate de Donald Trump. Ca au ajuns ei la concluzia ca trebuie sa ne inarmam, mai ales cu ce vor ei, ar fi trebuit sa ne priveasca pe toti. Am preferat sa ne pastram insa starea de blegeala, de parca lipsa de reactii ar face parte din ADN-ul romanilor.
Ne ataca rusii, dar nu prea
Tactica SUA de a mangaia pe frunte pacientul nu este noua. Nou ar putea fi doar tupeul lui Hans Klemm de a se insinua in existenta noastra. Mai mult. Din ce in ce mai mult. Si, repet, daca nu ar fi interesul major de a dezvolta aici afaceri pentru industria de armament, nu ne-am fi bucurat de prea mare atentie. Industria de aparare, m-ar corecta expertii, dar niciunul dintre ei nu e capabil sa spuna, pe intelesul tuturor, si cine ne ataca. Sau de ce ar face-o. Nu cu multe zile in urma, ambasadorul se lansa intr-o serie de declaratii privind un posibil atac aerian asupra Romaniei, declaratii de natura a pune cu sufletul pe jar chiar si pe cei care stiu cu ce se mananca asemenea informatii. Nu indica un autor anume, dar ne lasa sa banuim ca ar fi vorba despre rusi. Tipic rasucelii in cuvinte din diplomatie, se putea scuza, oricand, ca nu e vorba de asa ceva.
A bagat democratie la Alimentara
Peroratia lui pe tema asta ieftina ascundea, de fapt, un laudatio si mai ieftin la contractele ce urmau sa se desfasoare pentru achizitionarea de avioane F-16 si rachete Patriot. Acum, insa, Klemm o ia de la capat si declara ca „in aceasta parte a lumii nu este un alt aliat mai puternic si un prieten al SUA decat Romania. Am colaborat foarte bine impreuna pentru a aduce pace si stabilitate in regiune”. Stop! Sa lasam mangaiatul pe frunte, dar unde a vazut el ca aici ar fi razboi? O fi vreunul de care noi sa nu avem habar? Cine cu cine se bate, de au adus el si natiunea lui pacea in Romania si in regiune? Arata, mai degraba, a un tremurat al democratiei americane cand a vazut ca Romania i-a intors brusc spatele la achizitionarea de avioane si a preferat transportoare blindate nemtesti. E drept ca nu poti azvarli cu ele pe cer dupa F-16, dar macar sunt noi. Domnul Klemm insa persevereaza si o tine tot pe-a lui, cu lupta impotriva coruptiei -parca vorbea Iohannis, sa juri! – si cu consolidarea democratiei. Nu pot sa resping ideea, dar cand ma uit de-a lungul istoriei incep sa cad serios pe ganduri cu democratia pe care americanii au consolidat-o pe unde au trecut. Nu intru in amanunte, ca nu e cazul, e de ajuns sa rascolesti pe internet ca sa te ia cu dardait de atata democratie. De aplaudat, insa, finalul apoteotic al declaratiilor lui Klemm. Ca presedintele Donald Trump s-a angajat sa promoveze prosperitatea in Romania. Prosperitate in vreme de razboi? Ca despre asta vorbea mai inainte. Iote, ce soricarie!