Cauta

Orban dă lecții de Drept Curții Constituționale

Scandalul din PNL este abia la început, taberele își fac încălzirea pe margine. Cei mai mulți lideri ai partidului îi reproșează lui Ludovic Orban că amenzile aplicate de poliție celor care au încălcat prevederile ordonanțelor militare sunt prea mari și adesea au fost abuzive. Adulatorii lui, însă, consideră că au fost meritate și că nici nu se pune problema anulării lor.

Decizia Curții Constituționale prin care s-a stabilit că amenzile au fost hotărâte și aplicate în mod ilegal a fost de natură să-l scoată din minți pe Orban. Tună și fulegeră la adresa Curții, acuzând-o de părtinire în favoarea PSD. Trebuia să ne așteptăm la altceva?

Curs de șaibe și piulițe

”Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. În nicio ţară din Europa nu s-a întâmplat aşa ceva, şi anume autorităţile, printr-o sesizare şi o decizie a CCR, practic să fie lipsite de instrumentele de a putea impune respectarea legilor, a regulilor, mai ales într-o situaţie atât de gravă cum este situaţia provocată de epidemia de noul coronavirus”, țipă Orban la fiecare răscruce de drumuri. Pentru el nu contează că judecătorii au decis neconstituționalitatea lor în unanimitate. Repet, unanimitate. De asemenea, nu contează nici că decretul prin care Iohannis a instituit starea de urgență este la fel de neconstituțional. Pentru el, tot ce face președintele e perfect și legal, așa că de ce își permit juzii să ia la refec actele emise de el? Ținând loc de o lecție de Drept, Orban cel Bun flutură mantia vorbelor pe care mai bine nu le-ar fi rostit. Va avea el grijă, deci, să elaboreze o Ordonanță de urgență prin care să îndrepte sau să suplinească tot ce i-a tăiat Curtea Constituțională. Flerul îmi spune că nu îi aparține inițiativa, ci mesajul i-a fost trimis de la Cotroceni cu porumbelul voiajor, lui rămânându-i doar să-l execute. Nu-l oprește nimeni să dea o Ordonanță de urgență, dar uită că aceasta nu poate acționa retroactiv, în speranța că remodelează ce s-a stabilit prin decizia Curții. Plata amenzilor, așa cum a fost stabilită, ar duce la pierderea electoratului, i-au șoptit liderii din teritoriu, deci, mai ușor cu ele. Nu, nu, a ripostat Orban, Guvernul nu o să anuleze niciuna, ăia 300.000 de amendați sunt importanți pentru PSD. Or, asta nu se admite într-un război în care adversarul este chiar PSD. Păi cum să nu dea o lecție Curții Constituționale, s-o învețe minte să nu se mai lase influențată de social-democrați? O pune el cu botul pe labe și va avea grijă ca judecătorii să fie mai bine cernuți și să nu-și mai facă de cap. Pot să admir curajul lui, numai să-mi explice la câte cursuri de Drept a participat în timpul facultății de subinginer auto? Laturile constitutive ale unei infracțiuni nu sunt unele și aceleași cu șaibele și piulițele pe care le îndeasă el în Dreptul Constituțional.

Ultimele stiri

  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • UPDATE. Informații noi despre starea lui Florin Piersic/„Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • Exit mobile version