Cauta

Orban chiar se crede prim-ministru

Micul Ludovic cel Bun, rătăcit printre fustele politicii dintr-o greșeală a strategiei de partid, își imaginează că ar conduce guvernul. În realitate, Ludovic nu conduce nimic, face doar poze pentru eternitate, sperând că va ajunge în manualul de Istorie. Pare că nimeni nu i-a spus că intrarea lui între filele încărcate cu eroi a fost pe la o ieșire.

 

Ludovic cel Bun, bun de Păcălici la alegeri anticipate

S-a impus imediat cum s-a cocoțat în fruntea găștii de la Palatul Victoria, dar numai cu vocea. Nu știu de ce și-a complicat existența cu bugetul și Ordonanța 114, bunăoară, când i-ar fi stat atât de bine cântând Ocie Ciornie pe scena Operei din Țăndărei, alături de alți guriști ai partidului.

Egali, dar nu de tot

Până acum, Orban nu a strălucit. Nici nu ar fi avut cum, din moment ce ideile i se învolbură taman când trebuie să le expună. Asupra trupei, efectul se repercutează. Așa se face că unul ieftinește carburantul printr-un artificiu care-l scumpește, altul luptă pentru independența Justiției dându-i la cap Secției de investigare a magistraților, încă unul sare în ajutorul elevilor tăindu-le binișor banii din abonamentul de transport și, pentru că nu putea să lipsească, apare și ministrul care calculează și recalculează pensii speciale până ajungem să fim mai speciali decât ieri și mai egali decât mâine. Egali până la un punct, însă.

Plus cu plus egal minus

Ludovic Orban ia o octavă unsă cu tremolo și la alocațiile pentru copii, mizând pe efect, dar se îneacă în sâsâituri când trebuie să explice de ce e musai să avem mai mulți bani pentru armament și mai puțini pentru alocații, dar și de ce serviciile speciale nu pot decât să consume mai mult decât Sănătatea. Iese la rampă simțind că a dat laptele în fiert și încearcă să sufle în spumă, dar uită să stingă focul. Bugetul pe 2020 pentru Sănătate e mai mare decât anul trecut cu câteva miliarde, țipă el frigându-se cu caimacul. Și de aia au intrat medicii în grevă japoneză? De aia anunță cel mai mare protest din sistem, încetând munca? Că le vor crește veniturile sau că majoritatea vor pierde cam 3.000 de lei din salariu? După ce de bine de rău se mai calmaseră spiritele, medicii nu vor mai aștepta un al doilea semnal din partea lui Orban că e cazul să plece din țară. Cu sporuri mărite, dar cu salarii subțiate consistent, știu ce îi așteaptă la pensie în liberalismul de tarabă. GuWernerul, însă, le-a pregătit și aici surprize, pentru că nu vor mai putea să cumuleze veniturile din pensie cu cele dintr-un nou loc de muncă. 

Ludovic cel Bun chiar se crede prim-ministru. Nu vede însă că e pe post de Popa prostu’ în cărțile lui Iohannis, care are nevoie de el doar cât să ajungă la alegeri anticipate. Orban premier? Și atunci Iohannis ce mai e?

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version