Cauta

O femeie a făcut accident în curtea unui spital din țară, după ce ar fi încurcat pedala de frână cu acceleraţia – VIDEO

Accident în curte la spital.Ar fi încurcat pedalele mașinii

sursa foto: ziare.com

Un incident mai puțin obișnuit, în care a fost implicată o mașină la volanul căreia se afla o femeie de 47 de ani, a ajuns în atenția polițiștilor din județul Timiș. Din câte se pare, șoferița ar fi încurcat pedalele autoturismului – frâna cu accelerația. În urma episodului nefericit, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale.

O femeie de 47 de ani a provocat, vineri, un accident rutier chiar în curtea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, după ce ar fi încurcat pedala de frână cu acceleraţia maşinii la volanul căreia se afla, potrivit news.ro.

Femeia, în grija cadrelor medicale

În urma accidentului, femeia a fost rănită, astfel că a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele informații, mașina șoferiței ar fi lovit un alt autoturism parcat, dar și un gard, în cele din urmă oprindu-se într-un pom.

„O femeie, în vârstă de 47 de ani, în încercarea de a părăsi parcarea privată a unui spital din Timişoara, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat, cu un gard, apoi cu un loc de joacă, ulterior oprindu-se într-un copac.

În urma acestui incident a rezultat o victimă, respectiv conducătoarea autoturismului. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Timiş.

Ca urmare a acestei situații, poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele femeii, pentru vătămare corporală din culpă, potrivit aceleiași surse. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele producerii incidentului.
YouTube video player

Accident în Zăicești: doi oameni au fost duși la spital

Și tot vineri, 29 decembrie, doi oameni au fost duși la spital, ca urmare a unui accident ce a avut loc în județul Botoșani.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident ce s-a produs pe raza localității Zăicești, în evenimentul rutier fiind implicate două autoturisme, din câte a anunțat ISU Botoșani.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că cele trei persoane aflate în masinile implicate în eveniment erau ieșite din interior. Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 75 ani, a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. La spital a ajuns și pasagerul din cea de-a doua mașină”, a transmis sursa citată.

Și în acest caz, polițiștii fac cercetări.

Ultimele stiri

  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Exit mobile version