Cauta

Noul lider al Chinei, Xi Jinping, un comunist „occidental”

Peste 2.000 de delegati ai Partidului Comunist Chinez (PCC) au fost prezenti ieri la Beijing la cel de-al XVIII-lea Congres, la care va fi confirmat succesorul presedintelui Hu Jintao.

Xi Jinping este „deschis strategic” spre Occident

Acesta este Xi Jinping, 59 de ani, un fost fiu de „nomenclaturist”, care este, insa, pentru  „impacarea” cu Occidentul, daca si acesta respecta interesele Chinei.

Fiu de nomenclaturist

Xi Jinpingeste fiul sefului cu propaganda din timpul lui Mao Zedong, Xi Zhongxun. O vreme, a dus o viata de „printisor”. Apoi, insa, Mao a lansat politica de renastere a agriculturii, careia i-a cazut victima si Xi Zhongxun, care a trebuit sa se intoarca la tara, in satul natal. Dupa moartea lui Mao, in 1976, Xi Zhongxun a ajuns secretar de partid in Guangdong, una dintre cele mai importante zone economice ale Chinei. Astfel, Xi Jinping, inginer chimist, a avut ocazia sa intre in cercurile liderilor politici si militari, de unde n-a mai iesit, urcand in ierarhia puterii.

Nationalist, dar si proocidendal

Biografi neoficiali scriu ca Jimping este nationalist, dar in acelasi timp admira felul de trai occidental. Se spune ca fiica sa, Mingze, a studiat la Harvard sub pseudonim. Cu ocazia vizitei sale la Washington, in luna februarie, Xi Jinping a transmis un prim mesaj de impacare: „trebuie sa investim in increderea strategica dintre cele doua natiuni si sa ne respectam interesele majore”. Xi Jinping este favorabil dezvoltarii sectorului privat, investitiilor straine si liberalizarii sistemului financiar chinez. Bloomberg a scris ca familia sa a „investit” deja in afaceri cu minerale, in echipamente de telefonie mobila si in imobiliare, averea ridicandu-se la sute de milioane de dolari.

Ultimele stiri

  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Fermecătorul Macron nu va avea succes cu Xi Jinping
  • O bătălie sângeroasă ar distrage atenția Rusiei de la Ucraina. Va supraviețui Putin?
  • Dana Budeanu a căzut cu tronc politicienilor de pe Planeta Venus
  • Exit mobile version