Cauta

Noi reguli pentru cei care se deplasează pe trotinete electrice. Restricția se aplică pe toate drumurile publice

trotineta

Noi reguli pentru cei care se deplasează pe trotinete electrice. Restricția se aplică pe toate drumurile publice

Viteza trotinetelor electrice pe drumurile publice ar putea fi limitată la 15 kilometri pe oră. Propunerea îi aparține deputatului PNL Gabriel Andronache, care susține că astfel vor putea fi evitate multe accidente rutiere.

Acesta propune ca viteza cu care trotinetele electrice pot circula pe drumurile publice să fie limitată la 15 km/h, faţă de 25km/h în prezent, el argumentând că a venit momentul să protejăm vârstnicii, copiii şi în general oamenii care circulă pe trotuar.

Viteza maximă ar putea fi de 15 km/h

„Am propus astăzi în Comisia Juridică un amendament: trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice să aibă viteza limitată la maxim 15 km/h. În prezent limita este de 25 km/h; mult prea mult!”, a transmis deputatul liberal, relatează Mediafax.

Conform acestuia, limitarea vitezei setate este o primă soluție. „A venit momentul să protejăm vârstnicii, copiii și în general oamenii care circulă pe trotuar și care trebuie să se ferească de cei care nu respectă nicio regulă în utilizarea trotinetelor electrice”, a spus parlamentarul.

300 de oameni răniți în accidente cu trotinete electrice în 2021

În București, aproape că nu există stradă pe care să nu vedem o trotinetă electrică. Noul regulament al Primăriei Capitalei îi obligă pe cei care le folosesc să circule pe trotuar doar pe pistele de biciclete, iar în lipsa acestora, pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru vehicule este de 50 de km/h.

De celalată parte, cei care le folosesc susțin că ar trebui îmbunătățită infrastructura pentru trotinete. În lipsa unor piste speciale, pietonii ajung să fie loviți pe trotuare, iar pe șosea nu se respectă regulile de circulație. Anul trecut, peste 300 de oameni au fost răniți în accidente cu trotinete electrice, iar numărul este în creștere.

Ultimele stiri

  • Cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, Robert Pickton, a murit. Fusese atacat în închisoare
  • ÎPS Teodosie: Orice atac de panică „însemnează o împuţinare de suflet”/ Ce spune Arhiepiscopul despre „patima” statului la telefon
  • O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești. Care a fost cauza izbucnirii incendiului
  • Horoscop 2 iunie 2024. Primiţi nişte veşti importante
  • Burduja, despre întâlnirea cu Iohannis, de la Cotroceni: „Nu este o chestiune neobişnuită” – VIDEO
  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • Exit mobile version