Cauta

Nesimtirea criminala a CNADNR omoara soferii pe capete

Avalansa de accidente de pe A2 din ultima vreme a readus in ochii romanilor nivelul nesimtirii care troneaza la CNADR de ani buni. Si pe bani grei supti pe nimic de la bugetul statului. Adica de la fiecare dintre noi.

A2 a ajuns „autostrada morţii“

A2 este autostrada cu cele mai multe accidente rutiere din Romania. O buna parte dintre acestea se petrec in sezonul friguros, unde poleiul mai intai, apoi zapada si viscolul fac legea nederanjate de colosul numit degeaba CNADNR. Care, pana la urma, ajungem sa ne intrebam la ce este bun si de ce aici se iau banii cu lopata, de parca ar fi vorba despre Departamentul de Stat al SUA.

Vinovatii sunt fie vremea, fie soferii

Sa luam, spre exemplu, cel mai recent accident. El s-a petrecut din cauza poleiului, sau daca nu, de o pojghita de ceva foarte alunecos, specific dupa o noapte cu grade sub zero. Dar, ce sa vezi, INMH-ul nu i-a anuntat pe cei de la CNADNR ca se poate forma polei. Ca ei credeau ca infloresc ciresii, nu ca asteptam iarna romaneasca. Asta a fost prima scuza a CNADNR. Stupida, avea sa se afle ulterior. Deci, din gura, vinovati au fost vremea si nemernicii de meteorologi care nu le-au lipit post-it-uri pe frunte cu sintagma ce face furori printre iubitorii de seriale: „Winter is coming!”. Dar, ce sa vezi, de fapt, CNADNR nu avea nici macar semnat vreun contract cu vreo societate care sa arunce cu ceva peste poleiul format in zori de zi. Ce mai, i-a surprins, ca intotdeauna, parsiva de vreme rece.

Autostrada vantului

Desigur, nu putem sa nu o spunem pe aia dreapta, cum ca sunt si soferi pentru care „adaptarea la conditiile de trafic” se rezolva cu apasatul pedalei de viteza la blana. Bine, dar cu ceilalti, cei mai multi, cum ramane? CNADNR are mereu mainile curate? Atunci, cu ce se ocupa domnii astia care isi cos, an de an, noi si noi saltele indesate cu bancnote de 500? Toata populatia Romaniei stie ca majoritatea drumurilor noastre sunt expuse direct vantului, iar A2 parca mai abitir decat toate. Vant plus frig, de multe ori face egal cu gheta sau poleiul. Iar pe unele portiuni, din noiembrie pana-n martie, nici nu se pune problema sa pipai asfaltul cu pneurile, fara sa stea pojghita alunecoasa intre ele. Daca vii de pe partea cu drum uscat cu 70 la ora si intri pe polei cu aceeasi viteza (unde mai pui vreo pala de vant), accidentul e garantat. La ce e buna mentenanta autostrazilor (cu banii de pe vignete cu tot) daca nu sa faca drumurile practicabile? Daca nu pot cand e vorba de polei, la troiene trebuie sa-i chemam pe locuitorii din Alaska, sa ne ajute sa-nblanzim cerbii lopatari, ca sa facem Bucuresti-Constanta, si retur, vii si nevatamati.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version