Cauta

Liberalii nu vor sa fie fotomodelele lui Ponta si Antonescu

Ideea de a organiza alegeri preliminare deschise pentru candidatii USL i-a pus pe jar pe liberalii deja desemnati pentru primarii si consilii judetene.

Victor Ponta ii explica lui Crin Antonescu ca frate-frate, dar tot pesedistii lui sunt mai frumosi

Constient ca PSD Buzau ii va sufla de sub nas candidatura pentru sefia Consiliului Judetean, senatorul PNL Cristi Bigiu a sarit ca ars si spune ca Victor Ponta se inseala atunci cand spune ca scrutinul preliminar vizeaza ambele tipuri de alegeri, locale si parlamentare. In opinia lui Bigiu, frumos trebuie sa faca, la castingul preelectoral, doar candidatii USL pentru Parlament, nu si cei care ravnesc la functii alese in administratia locala: “A fost gresit inteleasa declaratia domnului Ponta. Afirmatia ca USL va desemna candidatii dupa validarea publica se refera doar la alegerile generale”. Din pacate pentru candidatul liberal nominalizat de Ponta si Antonescu pentru sefia Consiliului Judetean Buzau, pesedistul Constantin Boscodeala, actualul posesor al functiei ravnite de Bigiu, a luat spusele lui Ponta ad litteram si si-a manifestat deja, in mod public, satisfactia: “Avand in vedere ca se solicita o consultare a populatiei, sunt sigur ca aceasta candidatura de la Consiliul Judetean a devenit deschisa si va reveni candidatului PSD”. Ceea ce inseamna ca Ponta a scapat de griji, dar da de dracu’ Antonescu.

Liberalii, batuti la casting si cu candidaturile luate

Indiferent cate sali pot umple, putini liberali se vor regasi pe listele USL, dupa scrutinul preliminar deschis

“Manechinele” liberale buzoiene nu vor fi insa singurele nemultumite de o confruntare preelectorala cu fratiorii pesedisti. Le vor tine isonul colegii de partid din Constanta si Bacau, alte doua judete unde PNL si PSD se paruie public pentru candidaturi, cu deosebirea ca la malul marii jupani sunt tot pesedistii, in timp ce la Bacau liberalii fac legea in USL. O confruntare directa cu social-democratii ii va dezavantaja pe liberali, care si asa au inghitit cu greu alianta cu PSD. Iar cand penelistii vor fi respinsi la “castingul” din iulie, atunci sa vezi distractie in partidul condus de Antonescu!

USL le-a pus gand rau sefilor de deconcentrate

Considerand ca toate cele 6.600 de astfel de posturi “sunt acum politizate”, Victor Ponta anunta ca USL le va desfiinta atunci cand va veni la putere. “Obligatia USL, pe care ne-am asumat-o eu si Crin Antonescu, este ca in acele posturi nu ii schimbam din functii pe actualii membri PDL, UDMR si UNPR ca sa punem pesedisti si penelisti, ca nu am rezolvat nimic, ci acele posturi trebuie desfiintate”, afirma liderul PSD. Indicand drept sursa rechizitoriile DNA, Ponta afirma si ca unii dintre sefii deconcentratelor “au cerut mita pentru finantarea partidelor din care fac parte”.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Iliescu riscă închisoare pe viață. Cum a întâmpinat-o pe prima procuroare care se ocupă de dosarul mineriadei
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Erdogan îl amână pe Biden. Nu mai are loc întâlnirea de pe 9 mai
  • Traian Băsescu explică unde s-a produs întârzierea aderării la Schengen: „Eram intrați de 10 ani”
  • Exit mobile version