Cauta

Legea ”51% mancare romaneasca” umbla cu capul spart prin supermarketuri!

Legea care obliga supermarketurile sa vanda 51% alimente din productia autohtona se transforma intr-o balmajeala. Din cauza ei Comisia Europeana o tine gaia-matu cu o procedura de infringement impotriva Romaniei, iar parlamentarii din comisia de agricultura joaca marunt, in nesfarsite dezbateri si propuneri pentru modificarea Legii 321, destul de incurcate, care  strica socotelile si cica discrimineaza lanturile de magazine cu capital strain, dupa cum ne tot arata cu degetul Comisia.

In loc sa desluseasca rapid ce vor CE, supermarketurile si furnizorii locali, alesii avanseaza propuneri subtil-inepte: procentul de 51% sa ramana in lege(sa ramana, dar sa ne spuna si cum), dar se vor face modificari cu privire la definitia lantului scurt de aprovizionare, o sintagma acceptata european, adica producator-consumator-piata. Care ar fi acestea(sau e secret) si cand ajung la urechile celor interesati, dupa Paste sau la pastele cailor? A doua propunere e si mai tare si vine de la Ministerul Agriculturii:  din lege se va elimina termenul „vanzare”(!), urmand ca supermarketurile sa fie obligate sa „semnalizeze”, prin marcaje distincte, pe unde ar sta pe raft produsele romanesti!   Cam asa se va modifica prevederea prin care comerciantul este constrans sa acorde spatii dedicate pentru expunerea si vanzarea acestora. Pai daca-i asa, ce interes ar avea un lant de magazine doar sa „semnalizeze” mancarea romaneasca, in loc s-o bage sub tejghea? In timp ce ne furam, traditional, caciulile, supermarketurile isi vad de afacerile lor, profitand ca „legea 51%”, desi bine intentionata, este greu de aplicat, are definitii gresite si se indreapta, abrupt, catre un esec.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version