Cauta

Ion Iliescu: Haite de procurori dau navala peste oameni in case

Fostul presedinte Ion Iliescu a rabufnit pe blogul personal, acuzandu-i pe procurorii sositi din „grote primitive” ca, „in haite”, dau „navala” pentru oameni in case pentru a-i chestiona in legatura cu votul de la referendum.

Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei, i-a atacat, miercuri, pe blogul personal, pe procurorii care ancheteaza voturile multiple de la referendumul din 29 iulie, acuzandu-i pe acestia ca, sositi din „grote primitive”, dau „navala” in case, peste oameni, pentru a-i chestiona in legatura cu votul lor.

„Nu credeam ca, dupa Revolutia din Decembrie 1989, imi va fi dat sa asist la asemenea manifestari de un primitivism feroce – haite de procurori care dau navala peste oameni in case, in mediul rural, pentru a-i chestiona daca au fost la vot pentru referendum. In ce lume traim ?!!! De unde au rasarit asemenea specimene, venite parca din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis intr-o asemenea misiune, de esenta fascista?”, a scris acesta pe blog.

Presedintele de onoare al PSD este de parere ca vina pentru aceasta actiune de „intimidare” o poarta Parchetul general, care a actionat la comanda politica.

„Desigur, raspunderea revine conducerii Parchetului General, care a actionat la comanda – impotriva spiritului si ratiunii care trebuie sa guverneze activitatea acestei institutii. (…) Prin asemenea acte se submineaza autoritatea institutiei in perceptia opiniei publice, a cetatenilor – care vad cum o institutie creata pentru a apara ordinea de drept, drepturile si libertatile cetatenesti se transforma in instrument de intimidare si de actiune impotriva cetatenilor!”, a mai scris Ion Iliescu.

Acesta a adaugat ca Parlamentul, ca „organ reprezentativ”,  este obligat sa intervina si sa-i cheme pe procurori la ordine pentru abuzurile savarsite.

„Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului roman – asa cum este definit de Constitutie – este dator sa intervina energic si sa cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile savarsite, sa o determine sa-si respecte atributele conferite de Constitutie!”, a scris presedintele de onoare al PSD.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version