Cauta

Iohannis: La Centenar am inceput anul universitar cu provizorate atat la Educatie, cat si Cercetare

Cand era primar, a umplut Sibiul cu muscate atarnate de stalpi. Acum crede ca si Romania poate fi prostita la fel

Presedintele a adus in discutie, joi, la un eveniment prilejuit de aniversarea a doua secole de la fondarea Universitatii Politehnica din Capitala faptul ca numarul studentilor a scazut in Romania si ca suntem pe ultimul loc in Uniunea Europeana la nivelul ponderii tinerilor care ajung sa si incheie studiile universitare.

Insa pana sa aduca acest aspect in atentia celor prezenti la ceremonia de la Politehnica, seful statului a subliniat faptul ca doua institutii cheie la nivel de invatamant au, la momentul de fata, conducere interimara, dupa ce Nicolae Burnete a demisionat la inceputul lunii septembrie de la Cercetare, iar Valentin Popa a parasit saptamana trecuta fotoliul de ministru al Educatiei. Concret, Iohannis a subliniat in discursul sau ca „la Centenar am inceput anul universitar cu provizorate atat la Ministerul Educatiei, cat si la Ministerul Cercetarii” si ca „educatia romaneasca se afla intr-un moment de cumpana, in care deciziile prezente vor determina capacitatea sa de a raspunde corect provocarilor viitorului”.

Ultimele stiri

  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Tragedie în ziua de Florii 2024, la Mamaia: un bărbat de 50 de ani s-a înecat în mare!
  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!
  • FCSB este noua campioană a României
  • Horoscop de Florii – duminică, 28 aprilie 2024. Nativii caută să se liniştească, dar vor întâmpina probleme
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Drogul „neobișnuit de puternic” care a băgat Anglia în alertă. Un om a murit, iar alți opt sunt la spital
  • Exit mobile version