Cauta

Iohannis, discurs in PE: avem nevoie de o Uniune inclusiva, care nu lasa in urma niciun stat VIDEO

Presedintele Romaniei adreseaza, la momentul redactarii acestei stiri, o alocutiune in plenul Parlamentului European, in cadrul dezbaterii privind viitorul Europei.

 

„Este o onoare si un privilegiu sa ma aflu astazi in Parlamentul European (…) exista un element care ne uneste – identitatea europeana bazata pe principii, valori si interese comune”, a precizat in prima faza presedintele.
Iohannis a pus apoi accent pe nevoie de unitate. „Pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate si pentru calea europeana comuna in eforturile de consilidare a proiectului european. Cheia centrala a demersurilor noastre trebuie sa ramana unitatea”, sustine seful statului.

Totodata, liderul de la Cotroceni a subliniat ca „avem nevoie de o Uniune inclusiva, care nu lasa in urma niciun stat si niciun cetetean european” si ca „cetatenii vor masuri concrete si rezultate tangibile”.

LIVE VIDEO AICI
sursa foto: Facebook.com

Ultimele stiri

  • Scene înspăimântătoare în SUA. Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi, într-un schimb de focuri – VIDEO
  • VIDEO cu momentul arestării. Cum a reacționat Prințul Paul de România când l-au săltat polițiștii
  • Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”
  • Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor
  • Citație Rugina Mariana
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • Exit mobile version