Cauta

Interimarul MAI Fifor RETEAZĂ CAPETE: „Polițiștii care au ignorat violul din Galați ZBOARĂ!”

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat că, odată cu cercetarea prealabilă a polițiștilor de la Galați care nu au ajutat o minoră plină de sânge și în stare de șoc, este cercetat și șeful secției, subliniind că, după anchetă, ci care au greșit „pleacă acasă”.

„Deja a început cercetarea prealabilă a celor doi agenți, dar și a șefului Secției 1 Poliție Galați. Nu am niciun fel de toleranță față de abaterea de la îndatoririle de serviciu și față de lege. Dacă au greșit, suportă rigorile legii”, a declarat Mihai Fifor.

Ministrul de Interne dă lecții de morală

„Nu e permis, nu e acceptabil să vezi astfel de imagini în care doi agenți nu catadicsesc să coboare din mașină, în condițiile în care un copil plin de sânge are nevoie de sprijin. Lucrul acesta nu poate fi acceptat. Cei care au greșit pleacă acasă. Nu este rabat de la acest principiu”, a mai spus Fifor.

Polițiștii din Galați care nu au intervenit în cazul fetei de 14 ani pline de sânge și în stare de șoc au primit, încă de luni, prima pedeapsă. Șefii lor au stabilit că, până la finalizarea anchetei disciplinare, cei doi vor patrula doar pe jos, fără a avea dreptul să folosească autoutilitara de Poliție.

Pentru detalii, citiți și O minoră VIOLATĂ și PLINĂ DE SÂNGE, ignorată TOTAL de polițiștii din fața ei (VIDEO).

Sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version