Cauta

Informare meteo. Ploi, vant si descarcari electrice. Zonele vizate

Meteorologii au transmis, miercuri, un nou mesaj cu privire la schimbarile vremii pentur perioada imediat urmatoare.

In doar cateva minute, mai exact la ora 12, va intra in vigoare o informare meteo, valabila pana joi dimineata, la ora 03, prin intermediul careia se anunta ca vremea va fi instabila in mai multe regiuni din tara.

Atat miercuri dupa-amiaza cat si in cursul serii, „in cea mai mare parte a tarii vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferica accentuata ce se va manifesta prin averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la deal si la munte, precum si in regiunile sud-estice”, transmite Administratia Nationala de Meteorologie.

Specialistii transmit ca precipitatiile vor avea si caracter torential, si la nivel cantitativ se vor depasi pe arii restranse 30-40 l/mp si ca sunt posibile caderi de grindina.

Ploile si fenomenele amintite se vor semnala si in cursul noptii viitoare, de miercuri spre joi, local in sud-estul tarii si la munte, dar pe spatii mai mici.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version