Cauta

Hidroelectrica, iertata de plata a 20 de milioane de euro

Datoriile de peste un miliard de euro ale Hidroelectrica vor scadea, e drept, foarte putin, dupa ce administratorul judiciar al companiei a negociat cu cel mai mare creditor o reducere de 20 de milioane de euro.

Hidroelectrica are datorii de 5 ,1 miliarde de lei (1,13 miliarde de euro)

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anuntat ca a finalizat negocierile cu cel mai mare creditor chirografar (persoana fizica sau juridica ce detine un drept personal de creditor pe baza unui act sub semnatura privata), consortiul germano-austriac Voith Hydro si Andritz Hydro.

Dupa patru luni de negocieri, Hidroelectrica a obtinut o reducere de 20 milioane euro din cei 57 milioane euro si 30 milioane lei cu care consortiul a solicitat inscrierea la masa credala. Euro Insol a negociat 423 din cele peste 500 de contracte comerciale, obtinand o reducere totala de 93 de milioane de euro a datoriilor Hidroelectrica.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version