Cauta

Guvernul, noi discuții pe OUG privind amânarea ratelor. Cîțu a pornit să explice, Orban a pus punctul pe i (VIDEO)

Guvernanții discută din nou, în ședința aflată în plină desfășurare la această oră, pe marginea ordonanței de urgență ce prevede amânarea plății ratelor bancare.

Totul, pentru a se lămuri unele aspecte ce au fost îndelung comentate în spațiul public în ultimele zile. Una dintre ele vizează acea „dobândă la dobândă”.

„Sunt câteva clarificări care au fost omise din ordonanța trecută. Am văzut discuții în spațiul public și să nu mai existe discuția despre dobândă la dobândă sau cine poate beneficia, când poate beneficia. Am extins și perioada până la care se pot face aceste cereri (…) am extins la cel mai târziu 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe (…) să facă cerere către bancă”, a încercat să lămurească ministrul Finanțelor.

Premierul a simțit, însă. nevoia să facă o recapitulare cât mai clară a spuselor lui Cîțu, drept urmare a „tradus” explicațiile ministrului, de față cu acesta și cu restul Cabinetului. „Bun, deci ca să fiu clar. Deci nu se mai capitalizează dobânda pentru creditele ipotecare. 2. Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea de către persoana fizică sau juridică, pentru suspendarea plății. 3. Li se dă posibilitatea celor care solicită ca, până la momentul în care solicită, în cazul în care au restanțe la plata creditelor, să poată să își aducă creditele la zi”, a conchis Ludovic Orban.

Ultimele stiri

  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Accident grav pe DN2: șase persoane rănite/Trei mașini implicate în coliziune
  • Lumini și umbre
  • Șvaițer de Dobrogea
  • Inteligența artificială și generația copy paste
  • Africa ”vinde” Occidentul și ”cumpără” la pachet Rusia și China! (I)
  • Exit mobile version