Cauta

Frank Timis cere 385 milioane de dolari Guvernului din Burkina Faso

Trei companii apatinand omului de afaceri roman Frank Timis, pe care le controleaza prin intermediul Pan African Minerals Group, solicita despagubiri de 385 milioane de dolari statului african Burkina Faso, acuzandu-l pentru blocarea dezvoltarii si exploatarii uneia dintre cele mai mari mine de mangan din lume.

S-ar putea ajunge si la 4 miliarde!

Daca va cere si despagubiri pentru profitul nerealizat ca urmare a actiunilor Guvernului din Burkina Faso, suma totala ar putea ajunge la peste 4 miliarde de dolari, peste o treime din Produsul Intern Brut (PIB) statului african, care, potrivit Bancii Mondiale, se situeaza la un nivel de 11,099 miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, dat fiind ca veniturile guvernului african se situeaza undeva la 18-20% din PIB, Executivul din Burkina Faso ar trebui sa ii aloce drept despagubiri lui Frank Timis bugetul sau pe 2 ani, in cazul in care ar pierde procesul. Potrivit cererii de arbitraj depuse la Camera de Comert International a Curtii de Arbitraj International, plangerea companiilor lui Frank Timis se refera la o disputa legata de zacamantul Tambao din nord-estul statului vest-african. Pan African Burkina Limited (PAB), una din companiile controlate de Timis, a achizitionat in iunie 2012 drepturile de exploatare a zacamantului Tambao, despre care se crede ca detine rezerve de 100 de milioane de tone de mangan. Compania sustine ca a investit pana in prezent peste 100 de milioane de dolari in dezvoltarea zacamantului. Insa, guvernul din Burkina Faso condus de Blaise Compaore, care a semnat acordul, s-a razgandit la numai doi ani de la momentul cedarii drepturilor, iar in ianuarie 2015 a suspendat licenta de export a companiei.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version