Cauta

Facturi imense la căldură în Mangalia. Cât au de plătit oamenii care locuiesc în apartamente cu două camere: „Mi-a venit aproape….”

În plină iarnă, mulți români – că locuiesc în Mangalia, în Capitală sau în alte orașe ale tării – au început să se uite cu spaimă la avizierele din scara blocului, unde sunt afișate listele cu întreținerea.

Au apărut listele și facturile aferente lunii decembrie, iar în multe cazuri sumele pe care le au de plată locuitorii branșați la sistemul centralizat de termoficare sunt cu mult mai mari decât se așteptau oamenii.

Mulți dintre locuitorii din Mangalia se iau cu mâinile de cap când văd factura la încălzire și sumele uriașe pe care le au de plată. Și asta pentru că sunt facturi imense.

Sezon rece, facturi cutremurătoare

În unele cazuri, pensionarii au de plată sume mai mari decât banii pe care îi primesc lunar, ca pensie. Încălzirea unui apartament de două camere a urcat până la 1.400 de lei, după ce primăria a hotărât să nu mai dea subvenții, potrivit Digi24.

În Mangalia, gigacaloria costă acum 807 lei, fără TVA.

Ce spun oamenii

„Mi-a venit pe o lună de zile, două camere, mi-a venit aproape 14 milioane, 13 milioane jumătate, bani vechi” – a declarat un localnic, pentru sursa citată.

O femeie spune că se bucură de sprijin din partea copiilor, altfel nu ar reuși să achite facturile. „Uitați, eu am noroc că am fetele în străinătate, muncesc acolo și mă ajută cu bani. Altfel nu am cum”, a mărturisit localnica, femeia spunând că are o pensie de 1.280 de lei.

Tocmai din cauza facturilor prea ridicate la întreținere, unii localnici au decis să-și monteze centrală pe gaz. „Am fost nevoiți din cauza prețului la gigacalorie. (…) Foarte mari, foarte mari (erau facturile-n.red.) și nu ne permiteam”, a declarat un bărbat.

Ce zice viceprimarul din Mangalia

„În Mangalia, gigacaloria este la cel mai mare preț de țară, 800 și ceva de lei. Primarul municipiului Mangalia a venit cu un proiect de a mai mari cu încă 100 și ceva de lei, să ajungă la 1.020 de lei gigacaloria. Am respins acest proiect”, a declarat Paul Foleanu, viceprimarul orașului.

În Mangalia, gigacaloria costă acum 807 lei, fără TVA.

Costuri mari la întreținere sunt și în Capitală. De exemplu, o persoană care locuiește într-un apartament de 3 camere a constatat că are de plătit la întreținere 1.050 lei, pe luna decembrie.

UE vrea blocuri încălzite cu pompe de căldură și energie regenerabilă

„Începând cu data de 1 ianuarie 2025, România nu va mai avea voie să finanțeze din fonduri publice, centrale sau locale, nicio investiție în sisteme de încălzire centralizată care utilizează combustibili fosili, inclusiv gaze. Singurele premise sunt sistemele de încălzire combinate, cu pompe de căldură și energie solară hibridă. Nici finanțarea clădirilor pentru creșterea performanței energetice nu va mai fi permisă, decât în cazul în care se schimbă sistemul de încălzire cu unul care utilizează energia regenerabilă.

România va avea interdicție de a instala sisteme de încălzire centralizată finanțate din bani publici care utilizează combustibili fosili, inclusiv gaze. Ministerul Dezvoltării a decis să transpună o directivă europeană în care se cere ca stimulentele financiare și subvențiile să se mai acorde doar pentru sistemele de încălzire din surse regenerabile.

”Măsurile sunt propuse în contextul în care România ca stat membru UE are obligația de a transpune și a implementa prevederile articolului 17 alineatul (15) al Directivei (UE) 2024/1275 în scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor în ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon în vederea obținerii unui parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050. Acestea contribuie la încurajarea utilizării sistemelor de încălzire combinate sau a sistemelor de încălzire alimentate cu energie din surse regenerabile, conducând astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și contribuind la atingerea țintelor stabilite la nivel de țară”, susține Ministerul Dezvoltării.

Acordarea de stimulente financiare va mai fi permisă doar pentru instalarea de sisteme de încălzire hibride în cadrul cărora energia din surse regenerabile să aibă o pondere considerabilă, cum ar fi cazanele utilizate în combinație cu energia termică solară sau cu o pompă de căldură.”

Citiți mai multe AICI: Au transpus Directiva UE. Se taie stimulentele financiare și subvențiile pentru sistemele de încălzire centralizată

Citiți și: UE, lovită de sărăcia energetică. Spania și Portugalia, pe primele locuri la incapacitatea de încălzire a locuințelor

Românii, obligați de UE să ia credite ipotecare pentru reabilitarea energetică a locuințelor

Lovitura vine după alegeri. Românii, obligați să consume energie doar în afara orelor de vârf

Ultimele stiri

  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Exit mobile version