Cauta

Expertii avertizeaza: Calculatoarele vor decide cine traieste si cine nu!

Cercetatori si personalitati din lumea stiintifica s-au mobilizat pentru interzicerea  razboiului automatizat, lansand un apel cu ocazia Conferintei internationale privind inteligenta artificiala (UCAI), de la Buenos Aires.

Potentialul devastator al armelor autonome reprezinta provocarea majora in viitorul apropiat

In conditiile in care inteligenta artificiala face progrese uriase in domeniul militar, eminentul expert britanic Toby Walsh estimeaza riscuri majore, inclusiv prin utilizarea acestei tehnologii de catre teroristi sau dictatori. Impreuna cu mii de oameni de stiinta, Walh a cerut ONU interzicerea ”armelor autonome” sau a ”robotilor ucigasi”, estimand totodata ca acest tip de armament ar putea revolutiona razboaiele omenirii. Intr-un interviu acordat AFP, Walsh, membru al  Association for the Advancement of Artificial Intelligence , vorbeste despre pericolul ”armelor autonome”. ”Toate tehnologiile pot fi utilizate in sens pozitiv sau negativ. Diferenta intre armele autonome si dronele existente la ora actuala este ca in primul caz lipseste factorul uman in procesul deciziei. O drona este controlata de un militar, care o ghideaza cu un joystick si care decide cand sa deschida focul. In cazul armelor autonome, calculatorul va decide cine traieste si cine nu”, spune Toby Walsh. Expertul britanic a adaugat ca nu poate spune cu precizie ce tari dezvolta aceste tipuri de arme in scopuri militare dar multe tari dispun de aceasta tehnologie ”care este cunoscuta si trebuie evitat ca ea sa cada in mainile teroristilor sau ale grupurilor armate”. Intrebat despre scopul apelului lansat marti, la Buenos Aires, Walsh a explicat: ”Trebuie legiferata cat mai repede aceasta tehnologie, care poate fi disponibila in curand, trebuie timp pentru construirea unui cadru legal iar diplomatii nu lucreaza repede. Este necesara astazi o decizie care va avea consecinte in viitor. Sustinem interdictia acestor arme pentru evitarea unei curse a inarmarilor. Exista argumente legale, etice, politice si tehnice”. Armele autonome, spune Walsh, reprezinta a treia revolutie in materie de armament, dupa armele de foc si armele atomice.

Robotii nu raspund juridic

Alt aspect relevat de expertul britanic este stabilirea responsabilitatii legale in utilizarea armelor autonome. ”O persoana nevinovata este ucisa. Nu exista cadru legal la ora actuala. Cine raspunde? Fabricantul? Programatorul? Cel care a pornit sistemul?”. Daca semnatarii apelului recunosc valoarea inteligentei artificiale in reducerea numarului victimelor in conflicte, cu toate acestea ei cer evitarea dezvoltarii acestor tehnologii  cu potential devastator, evocand riscul integrarii inteligentei artificiale in armamentele moderne: decimarea populatiilor pe criterii de discriminare etnica, asasinate la comanda, epurari in masa. Printre semnatarii apelului se regasesc personalitati stiintifice, cercetatori de prim rang precum Stephen Hawking, Noam Chomsky, Elon Musk (directorul Tesla) sau co-fondatorul Apple, Steve Wozniak.

SUA, in topul pietei de armament

Defense News a publicat Top 100 al firmelor de armament si de material de razboi, SUA conducand detasat piata de armament cu sapte firme in primele zece locuri ale acestui clasament anual. Gigantul Lockheed Martin ramane cel mai mare vanzator de arme al planetei, cu o cifra de afaceri (in domeniul armamentului) de 40,128 miliarde de dolari, urmat de Boeing si de grupul britanic BAE Systems, noteaza Sputnik. In egala masura, sapte societati rusesti, intre care Almaz-Antei,  figureaza printre cele mai bune firme de armament si material de razboi.

Ultimele stiri

  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Postecoglou obligat să-l titularizeze pe Drăgușin?
  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Exit mobile version