Cauta

DOCUMENT SECRET: Planul Rusiei pentru ocuparea Moldovei! / Totul se va termina curând

sursa foto: ziare.com

Un document secret de la cancelaria actualului lider de la Kremlin, Vladimir Putin, dezvăluie planurile acestuia în privința Republicii Moldova.

Yahoo News a obținut un document intern de strategie de la Administrația Prezidențială a lui Putin, care dezvăluie planurile Moscovei pentru Moldova. Documentul a fost obținut în urma unei colaborări cu mai multe organizații de presă europene: Delfi Estonia, ziarul suedez Expressen, Dossier Center, cu sediul la Londra, Kiev Independent, Rise Moldova, Frontstory, VSquare, Süddeutsche Zeitung, Westdeutscher Rundfunk (WDR) și Norddeutscher Rundfunk.

Când a fost redactată strategia

Documentul provine de la Direcția Prezidențială pentru Cooperare Transfrontalieră, care în trecut a întocmit o strategie similară, pentru a anexa Belarusul.

Potrivit sursei citate, strategia pentru Republica Moldova a fost redactată în toamna anului 2021, cu contribuția Statului Major General al Rusiei și a principalelor servicii de informații ale Moscovei: FSB, SVR și GRU. Așadar, înainte de invadarea Ucrainei, de către Rusia, în februarie anul trecut.

Strategia rusă pentru Republica Moldova se concentrează pe „contracararea încercărilor actorilor externi (în primul rând Statele Unite, țările Uniunii Europene, Turcia și Ucraina) de a interveni în afacerile interne ale Republicii Moldova, de a consolida influența NATO și de a slăbi pozițiile Federației Ruse”. Strategia are în vedere aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Eurasiatică condusă de Rusia, răspunsul Moscovei la UE, și la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, versiunea sa a NATO. Iar planul urmărește „neutralizarea” oricăror acțiuni ale guvernului moldovean pentru a expulza prezența militară rusă din Transnistria.

Trei capitole și tot atâtea termene

Conform sursei citate, premierului Dorin Recean, care și-a preluat funcția în urmă cu o lună, i-a fost arătat documentul săptămâna trecută. Recean – fost consilier pe probleme de securitate națională al președintei Maia Sandu – a confirmat că agenda Kremlinului reflectă ceea ce el și mulți din guvernul său liberal știau de mult timp. „Rușii au încercat de foarte mult timp să se asigure că Moldova nu are suveranitate asupra politicii sale externe”, a declarat acesta.

Potrivit lui David Kramer, fost oficial al Departamentului de Stat, „Deși abia recunoaște Moldova ca stat separat, documentul tratează Moldova ca pe un satelit maleabil asupra căruia poate exercita control și influență, încercând în același timp să blocheze influența occidentală. Este tipic pentru atitudinea Kremlinului față de toți vecinii săi și subliniază obiectivul de a menține o sferă de influență bine controlată”.

Planul pentru Republica Moldova, din nou în paralel cu cel pentru Belarus, este împărțit în trei capitole diferite: sectorul politic, militar și de apărare, sectorul umanitar și sectorul comercial și economic. Aceste rubrici stipulează repere specifice pe care autorii ar dori să le atingă pe termen scurt (până în 2022), mediu (până în 2025) și lung (până în 2030). Ultimul an-țintă, se precizează în document, ar trebui să vadă „crearea unor grupuri de influență pro-ruse stabile în cadrul elitelor politice și economice moldovenești”.

Obiectivul Kremlinului – să readucă Moldova în sfera de influență a Rusiei

Doar că Belarus și Moldova se află pe traiectorii foarte diferite. În timp ce Belarusul a devenit tot mai apropiat de Moscova, pe măsură ce își consolidează autoritarismul, Republica Moldova s-a alăturat Ucrainei în îndepărtarea de pe orbita Rusiei și spre Occident. Însă, amintește sursa citată, Rusia nu lasă statele din fostul său bloc sovietic să se îndepărteze cu ușurință.

Conducerea Moldovei a adoptat un curs clar pro-occidental”, a declarat pentru Yahoo News un oficial occidental din domeniul serviciilor de informații, care cunoaşte conţinutul documentului de strategie. „Astfel, obiectivele strategice ale Kremlinului devin din ce în ce mai greu de atins, în timp”, a completat acesta.

Potrivit oficialului serviciilor secrete occidentale, obiectivul Kremlinului este de a readuce Moldova în sfera de influență a Rusiei. Arsenalul lui Putin, în acest sens, nu constă în tancuri și avioane de luptă, ca în cazul Ucrainei, ci în armele războiului politic: infiltrarea în țară a unor agenți ai serviciilor secrete rusești și alimentarea activității antidemocratice cu ajutorul unor agenți de influență plătiți sau loiali din punct de vedere ideologic.

Ultimele stiri

  • Ce arată cel mai recent SONDAJ! AUR ar obține mai multe voturi ca PSD și PNL la un loc
  • Surse: Ședință tensionată a Coaliției. Subiectele majore în cazul cărora încă nu s-a ajuns la un consens
  • VIDEO. Grindeanu, săgeți către Bolojan: Chestiunea asta cu fluturatul demisiei nu o consider a fi o abordare serioasă/Nu trebuie să fie o pârghie de șantaj politic
  • Scumpiri în lanț după creșterea TVA. Inflația a urcat la aproape 10% în luna august
  • Asasinarea lui Charlie Kirk, „glonțul” care va răpune „Rețeaua SOROȘ”?! Donald Trump, amenințări fără precedent! „Vă vom găsi!”
  • Prevenție în loc de reacție: cum pot programele ambulatorii să susțină îmbătrânirea sănătoasă în România
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 11 septembrie 2025 – Contextul astral al zilei este favorabil studiului
  • Alege ce citești
  • Prețurile record ale aurului, o victorie pentru personalitățile anti-sistem
  • Exit mobile version