Cauta

Descoperire macabră, într-un apartament din Timișoara. Tată şi fiu, găsiţi fără suflare/Ipoteză șocantă

sursa foto: europafm.ro

Oamenii legii au început o anchetă pentru a stabili cum anume au sfârșit doi bărbați, tată și fiu, găsiți fără suflare într-un apartament din Timişoara. Din primele informații, alerta la 112 ar fi fost dată de către un locatar al imobilului, care a semnalat un miros neobișnuit pe casa scării.

Doi bărbaţi – tată şi fiu – au fost găsiţi luni dimineaţă morţi într-un apartament de pe strada Sirius din Timişoara, după ce un locatar care a simţit un miros înţepător pe casa scărilor a sunat la numărul de urgenţe 112, potrivit news.ro.

Bărbatul de 60 de ani, găsit mort pe o canapea

După ce a venit sesizarea la 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii. aceștia au și fost cei care au făcut descoperirea șocantă. Mai exact, poliţiştii de la Secţia 2 au intrat în locuinţa celor doi şi l-au găsit pe tată, un bărbat de 60 de ani, mort, pe o canapea şi cu o lovitură la nivelul capului, potrivit aceleiași surse. Fiul omului, un bărbat de 46 de ani, a fost descoperit spânzurat în baie.

Anchetatorii au început deja cercetările pentru a stabili ce anume s-a întâmplat în acest caz. Criminaliștii au prelevat probe din apartamentul respectiv. Totodată, trupurile fără suflare ale celor doi bărbați au fost preluate de către medicii legişti pentru a fi făcută autopsia. Se așteaptă ca rezultatele acestei proceduri medico-legale să le ofere indicii concludente oamenilor legii, care încearcă să stabilească exact ce anume s-a întâmplat în apartamentul celor doi și cum au sfârșit aceștia.

S-ar părea că o ipoteză luată în calcul ar fi aceea a unei crime urmate de sinucidere. Este posibil, din primele date, ca fiul să-şi fi ucis părintele, iar apoi să se fi spânzurat, notează aceeași sursă.

Cei doi ar fi fost cunoscuţi de poliţişti, fiind suspectaţi în mai multe dosare de furt.

Ultimele stiri

  • Tarom devine companie… maritimă!
  • Candidatul PNL Slatina, investigat pentru avansuri către o minoră: „Până la urmă ce contează vârsta? Iubirea nu are vârste, nu?”
  • Florian Coldea mai primeşte o lovitură, acum din partea celor de la SRI. A pierdut postul!
  • Ce soluţie a găsit Guvernul din Japonia ca să aducă în acelaşi pat un bărbat şi o femeie. Rata fertilității, un semnal de alarmă!
  • Câinele a muşcat, stăpânul are de tras! Ce se întâmplă cu proprietarul animalului care a atacat o femeie și pe fiica ei în Parcul Circului
  • Patru victime, în stare gravă după explozia de la Dedeman Botoşani. Doi pacienţi, intubaţi la Spitalul Floreasca!
  • Cum poţi să obţii o pensie de peste 7.000 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Premierul Danemarcei, atacat în plină stradă! Ce au văzut martorii şi ce a anunţat Poliţia
  • Ce a mai inventat Guvernul lui Marcel Ciolacu ca să scoată meditaţiile profesorilor la suprafaţă
  • Circ grotesc cu George Simion la Parchetul General. De ce a anunţat că intră în greva foamei
  • Exit mobile version