Cauta

Dancila cotrobaie in vistieriile Orientului

Fiecare cu preocuparile lui, ca asa-i in democratie, poti sa spui orice, faci doar ce-ti convine si te plimbi pe unde ai chef. Chef sau interes, dupa caz, domnul presedinte stie mai bine cum e cu voturile Diasporei, amanta pe care o tot curteaza, dar mai degraba tradeaza. In timp ce-si exercita libertatile garantate de Constitutie, ignorand, insa, rigorile si mai ales menirea functiei, profu’ de la Cotroceni asteapta derularea unui nou episod din serialul „Ce gafe a mai facut Viorica noastra”.

Si va avea, cu siguranta, la ce sa se amuze, caci premierul s-a incumetat saptamana asta la un adevarat turneu de forta. Nu ne intereseaza, insa, inevitabilele erori pe care Viorica Dancila le va comite, in fond, numai cine nu munceste nu greseste, iar de fuduli si parerologi tara asta nu va duce in veci lipsa. Mai degraba ar trebui sa ne pese de ce scrie in agenda de lucru, iar acolo pentru Dancila figureaza o intrevedere cu unul dintre putinii lideri ai planetei care si-au permis sa-l sfideze pe Vladimir Putin, iar lui Donald Trump ii rade in fata ori de cate ori are chef. Recep Tayyip Erdogan este doar primul nume pe care-l bifeaza premierul roman, insa de o importanta colosala.

Teme sensibile pentru Erdogan

In mod cert, primul-ministru va aborda cateva teme foarte sensibile in dialogul cu Recep Tayyip Erdogan, aspecte care au nevoie de o lamurire daca nu imediata, macar formala. Baza militara de la Incirlik si informatiile despre mutarea echipamentelor in Romania, mega-moscheea asteptata de comunitatea turca a se ridica in Bucuresti, consolidarea si imbunatatirea relatiilor economice si comerciale intre cele doua parti, iata doar cateva dintre subiectele atinse de cei doi.

Nu in ultimul rand, Dancila cauta sa revina in tara cu promisiunea unor investitii majore in infrastructura noastra pe care Turcia le poate face in viitorul apropiat. Vorbim despre proiecte ce se vor derulate in parteneriat public-privat, iar firmele din Istanbul (si nu numai) sunt invitate sa se alature. „Promovarea investitiilor si a oportunitatilor de afaceri reprezinta prioritatea Guvernului in acest moment. In aceasta deplasare ma vor insoti mai multi ministri, vom prezenta proiecte importante din domeniile infrastructura de transport, sanatate, turism, energie, pe care investitorii privati le pot dezvolta, inclusiv in parteneriat public-privat”. Cu aceasta declaratie de intentie a pornit spre „Inalta Poarta” liderul de la Palatul Victoria.

Dupa Turcia, urmeaza Emiratele Arabe Unite si Kuwait, alte doua tinte majore in obiectivul atragerii de investitii din Golf.

Contracte, nu voturi

Dancila este constienta ca are o misiune ce depaseste frustrarile si rautatile opozitiei. Romania trebuie sa caute finantare pe pietele internationale, iar parteneriatele de acest gen sunt o solutie. Daca la revenirea in tara gasim in servieta premierului si contracte de milioane de euro cu autoritatile turce, kuweitiene ori din EAU, atunci ce i se mai poate reprosa?

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version