Cauta

Cum vede Dancila mesajul-avertisment transmis de Tariceanu

Premierul vede recentul avertisment lansat de liderul ALDE strict in cheia lipsei unui consens in randul partidelor.

„Am vazut ce a spus domnul Tariceanu, dar referirea dansului era legata de dezbinarea care exista in societate, intre partidele politice, nicidecum din punct de vedere organizatoric, logistic”, a declarat Viorica Dancila, joi, de la Parlament. Totodata, sefa Guvernului sustine ca a discutat „in permanenta”, atat cu Dragnea, cat si cu Tariceanu „despre stadiul preluarii presedintiei Consiliului UE” si ca „noi suntem in grafic, suntem pregatiti”.

In cursul diminetii, Tariceanu postase o referire la acordul parlamentar prpus de ALDE, „privind statul de drept si respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor”, mentionand, intre altele, „ca in conditiile razboiului politic total din aceste luni, Romania nu este pregatita sa preia presedintia Consiliului UE. Este un avertisment in al doisprezecelea ceas pe care il adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, in special Presedintelui Romaniei si liderilor partidelor parlamentare din opozitie”, a transmis Tariceanu pe Facebook.

Ultimele stiri

  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Accident grav pe DN2: șase persoane rănite/Trei mașini implicate în coliziune
  • Lumini și umbre
  • Exit mobile version