Cauta

Cozmin Gusa, aceasta Denise Rifai a politicii

La Realitatea TV, situatia este foarte complicata si complexa. Zic si eu asa, ca vad ca e la moda sa dai prostiei o tenta de complexitate, iar trasul apei sa-l aduci in zona lucrurilor complicate. Chiar si cand deschizi gura sa vorbesti despre televiziunea asta cu datorii imense la stat, trebuie sa privesti in ansamblul complexitatii generate de ingamfarea provinciala. Rares Bogdan se lauda ca e la intrarea in Bucuresti. Mie mi se pare ca, oricum te-ai uita, tot la marginea orasului ramane.

Cozmin Gusa la un pas de sparge topul ratingului cu filme indiene

Mai cred ca este si singura televiziune din lume in care un realizator de programe video-tv are pe post de consultant chiar patronul. Sau Rares Bogdan este doar realizator, fara programe, fara video si fara tv, ca sa nu-i fie prea greu?

Istoricii, consemnati talentul, va rog!

Cozmin este nu numai patron. Are in spate o lunga cariera politica, marcata de succese incontestabile.  Trei dintre cei carora le-a fost sfatuitor, fara cursuri absolvite la scoala postliceala de consultati, au ajuns la puscarie. Rog istoria sa consemneze! Sigur ca nu din cauza lui, dar ii apare numele pe acolo. Nu m-as mai lauda cu asta. Un altul si-a facut partidul tandari, iar celalalt a pierdut alegerile si a ramas doar cu „Mihaela, dragostea mea!”. Istoricii, mai consemnati, caci omniprezentul are talent! N-o sa vorbesc despre trecutul lui de politician expirat si esuat intr-o presa care nu e nici presa, nici momeala de peste. Nu poti sa vorbesti despre nimic. Istoria, mai fa-ti un serviciu si consemneaza ca doar lui Gusa ii iese! Ci doar despre discursul lui despre ceea ce i se pare ca se intampla si niciodata nu se potriveste nici cu ce e pe strada, nici cu ce e prin birouri sau cancelarii. Stratagema lui, de a se lasa invitat in propria televiziune, la emisiunile subordonatului, este, totusi, bine gandita. Ratingul este in crestere, sufland in ceafa filmelor indiene in care ea moare la final, iar barbat-su, distrus, canta in strada. Pe ploaie.

Demisia lui Tutuianu vine de la eclipsa

Nu se putea ca un subiect de anvergura demisiei lui Adrian Tutuianu sa treaca neanalizat de el. Nici Stefan cel Mare, cand a poruncit „Aduceti-mi calul!” nu a fost atat de profund. Marele om de politica televizata si de televiziune politizata a ajuns la o concluzie uluitoare. Demisia lui Tutuianu este un joc politic de natura sa destabilizeze Romania. „ Adevarul este ca ne jucam cu Romania de dragul lui Dragnea! Dar Tudose nu este Grindeanu!”, a vorbit in timpul gandirii consultantul. Atata expresivitate, atata analiza adanca a realitatii nici lui Nastase nu i-a reusit, cand ne punea sa-i numaram ouale. Nu va mai intrebati de ce Tudose nu e Grindeanu sau ce legatura ar fi intre cei doi. Este dom’le, este, ca si Oana Roman a provocat o eclipsa pe Litoral cand nu se mai vedea Soarele de umarul ei. N-ati inteles? Pai, daca nu sunteti subtili! Este, dom’le, este, ca si Denise Rifai a intrebat intr-o emisiune politica daca nu pot fi prevenite cutremurele. Nici asa nu intelegeti? Pai Tutuianu a vrut sa genereze o criza la nivel guvernamental, a zis iar consultantul. Ca d-aia a si luat el subiectul, sa ne explice ca fata moare la final, iar barbat-su, distrus, canta in strada. Pe ploaie.

Ultimele stiri

  • VIDEO cu momentul arestării. Cum a reacționat Prințul Paul de România când l-au săltat polițiștii
  • Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”
  • Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor
  • Citație Rugina Mariana
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • Exit mobile version