Cauta

Columbeanu se vrea, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista in Piata Universitatii

Lipsit nu numai de experienta, dar si de orice simt al pericolului, Iri a dat navala aseara printre protestatarii de la Piata Universitatii.

Irinel Columbeanu a confundat manifestatiile de strada cu o prezentare de moda

Irinel Columbeanu credea, fara nicio indoiala, ca o sa se afirme pe post de candidat la primarie, aparand in ochii oamenilor ca o noua speranta politica. Zambetul larg afisat, plus haina de blana din dotare (potrivita pentru saloanele de fite, dar in niciun caz pentru un protest stradal) i-au intaratat insa instantaneu pe manifestanti. Care, deja infierbantati dupa ore de strigat lozinci si tropait in frig, nu numai ca s-au pus pe fluierat si huiduit vedeta mondena, dar l-au si inghesuit bine pe miliardarul picat ca musca-n lapte printre ei. Luat tare, politicianului-boboc i-a pierit zambetul si orice chef de a-si mai face campanie. Evident speriat, Columbeanu a inceput sa se uite in jur, cautand o scapare. Spre norocul lui, doi apropiati au reusit sa-l scoata din multime si din perimetrul incercuit de jandarmi, dar asta numai dupa ce miliardarul a incasat vreo doi ghionti. Experienta primei “bai de multime” a fost atat de terifianta incat Irinel Columbeanu a refuzat (prima data-n viata, probabil) sa vorbeasca cu ziaristii. S-a aruncat intr-un taxi si a disparut urgent din zona. Decizie foarte inteleapta din moment ce, in scurta vreme, situatia a degenerat si in Piata Universitatii au inceput sa zboare pietre si sticle, unele incendiare.

Adeptii lui Basescu n-au drept de “emisie” in aceste zile

O experienta neplacuta a trait si un timisorean de 83 de ani, care s-a apucat sa strige in Piata Operei, unde erau deja stransi aproape o suta de protestatari (majoritatea revolutionari), “Sus Basescu!”. De teama ca nu cumva sa fie linsat de protestatarii iritati, jandarmii l-au indepartat rapid, chiar daca omul a facut apel la drepturile lui democratice: “Da, eu strig <<Sus Basescu!>> A facut numai bine pentru tara asta. Sunteti niste prosti. Da, eu sunt cu Basescu. Uite buletinul. Ma cheama  Hancu. E dreptul meu sa strig”.

Opozitia vrea sesiune extraordinara

USL a anuntat, ieri, ca va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care sa dezbata „situatia politica actuala”. “Din pacate, nici macar in ceasul al doisprezecelea, cand oamenii au fost nevoiti sa iasa in strada pentru a-si cere drepturile, PD nu este capabil sa-si recunoasca esecul, sa renunte la discursul propagandistic si populist”, au afirmat liderii USL, precizand ca Parlamentul trebuie “sa genereze o solutie politica care sa preintampine escaladarea tensiunilor”. Posibilitatea convocarii unei sesiuni parlamentare extraordinare va fi discutata, astazi, de pedelisti la reuniunea Colegiului Director.

Lui Antonescu i s-a facut de anticipate

Alegeri anticipate. Acesta este, in opinia liberalului Crin Antonescu, raspunsul la framantarile romanilor. “Alegeri anticipate se pot face, daca exista din partea puterii intelegerea ca trebuie sa gasim solutii democratice la criza reala. Este singura solutie ca sa avem un guvern legitim, puternic, capabil sa faca ceva, avand in spare increderea reinoita a cetatenilor”, a declarat presedintele PNL.[poll id=”176″]

Protestul din Piata Universitatii a degenerat si ieri in violente. La inchiderea editie, protestatarii se apucasera sa incendieze cosurile de gunoi, sa darame tonetele de ziare din zona si sa se bata corp la corp cu jandarmii
Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Exit mobile version